Vara este în toi, iar dovleceii sunt la mare căutare. Este o legumă hipocalorică și pur și simplu delicioasă. Iată o rețetă de dovlecei pane în cașcaval pe care familia dvs. o va aprecia cu nota 10. Un lucru important este că această rețetă se prepară rapid și nu necesită anumite abilități speciale. Plus ingredientele sunt accesibile pentru toți.
INGREDIENTE
– 200 g de făină
– 200 g de cașcaval tare
– 2 dovlecei
– 1 ou
– 3 linguri de pesmet
– piper negru măcinat
– ierburi aromatice
– sare
Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor
MOD DE PREPARARE
1. Luați doi dovlecei de mărime medie.
2. Spălați-i, uscați-i cu un prosop de hârtie și decojiți-i. Tăiați-i, pe lungime, în fâșii.
3. Bateți oul cu telul, adăugați sare și piper (după gust).
4. Dați cașcavalul prin răzătoare mare. Pentru a rade mai ușor cașcavalul dați-l la congelator pentru 15 minute.
5. Amestecați cașcavalul cu pesmetul (acesta poate fi preparat și de dvs).
6. Adăugați ierburile aromatice. Puteți adăuga orice ierburi, după gust. Dacă doriți, mai sărați puțin.
7. Luați o fâșie de dovlecel, o treceți prin făină, apoi prin ou, apoi prin cașcaval și pesmet. Procedați la fel cu toate fâșiile.
8. Puneți-le pe tava tapetată cu hârtie de copt, la o distanță de aproximativ 3 centimetri una de alta.
9. Preîncălziți cuptorul la 180°C. Dați tava la cuptor pentru 20-25 minute. Peste 20 de minute scoateți din cuptor dovleceii delicioși. Veți observa imediat cât de frumos s-au rumenit.
Serviți acești dovlecei pane cu sos preparat astfel: amestecați maioneză sau smântână cu usturoi și verdeață!
Echipa noastră vă dorește poftă bună alături de cei dragi!