Dacă vreți să vă bucurați familia cu niște bucate neobișnuite, atunci pregătiți-le draniki. Acestea sunt niște chiftele rumene și pufoase din cartofi, în stil belarus, cu o crustă crocantă la exterior, dar fine și suculente în interior.
Tradițional acest fel de mâncare se prepară din cartofi cruzi rași, în care se adaugă făină și ouă. Rețeta oferită de Bucătarul.eu este una mai deosebită, deoarece conține morcov, ardei gras și ceapă verde, o combinație colorată și super delicioasă. Serviți aceste clătite aromate și apetisante cu smântână, în care puteți adăuga câțiva căței de usturoi pisați.
Ingrediente
-6 cartofi
-1 ardei gras
-1 ou
-3 linguri de ulei
-0.5 legătură de ceapă verde
-1 morcov
-4 linguri de făină
-sare după gust
Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor
Mod de preparare
1. Dați cartofii și morcovul prin răzătoare. Tocați mărunt ardeiul gras și ceapa verde.
2. Combinați legumele, adăugați oul și făina, sărați după gust.
3. Încingeți uleiul în tigaie și așezați masa de cartofi cu ajutorul unei linguri. Prăjiți draniki pe ambele părți până vor fi gata.
Echipa Bucătarul.eu vă dorește poftă bună alături de cei dragi!