Cum să prepari “Quiche Lorraine” – o delicatesă franțuzească cu pui și ciuperci

“Quiche Lorraine” este o tartă tradițională franțuzească care se servește ca antreu, la prânz, cină sau ca gustare. Este un produs rustic, care se prepară îndeosebi în sudul Franței. Tarta este foarte gustoasă și arată foarte apetisant. Se prepară din aluat sfărâmicios din ou, unt, făină și apă rece, care se pune la rece pentru jumătate de oră. Umplutura este foarte consistentă, din file de pui, ciuperci, ceapă și condimente.

Această tartă a devenit populară și în Anglia prin anii ’50, dar englezii au modificat rețeta, adăugând ceapă, broccoli, ciuperci sau fructe de mare. Acoperită cu un sos din frișcă, ou și cașcaval, această tartă este foarte savuroasă și va fi pe placul tuturor.

Ingrediente pentru aluat

-50 g de unt moale

-1 ou

-3 linguri de apă rece

-½ linguriță de sare

-200 g de făină

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

Ingrediente pentru umplutură

-300 g de file de pui

-300 g de ciuperci champignon

-½ ceapă

-sare, piper și nucșoară – după gust

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

Ingrediente pentru sos

-170 ml de frișcă sau smântână de 20%

-2 ouă

-150 g de cașcaval ras

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

Mod de preparare

1. Aluatul. Amestecați untul și oul. Adăugați apa, sarea, făina și frământați aluatul neted, înveliți-l într-o folie alimentară și dați-l la frigider timp de 30 de minute.

2. Umplutura. Fierbeți fileul de pui în apă sărată până va fi gata, tăiați-l mărunt.

3. Prăjiți ciupercile tăiate cu ceapă până se vor rumeni. Adăugați sare după gust, piper negru măcinat și nucșoară, carnea de pui, amestecați toate ingredientele și opriți focul.

 

4. Încălziți cuptorul la 180 de grade. Ungeți cu unt o formă detașabilă sau o formă pentru tarte (diametrul de 23 cm), întindeți aluatul și așezați-l în formă, faceți bordurile.

5. Puneți umplutura pe aluat și nivelați-o uniform.

6. Sosul. Bateți ouăle ușor cu o furculiță, adăugați frișca și cașcavalul ras, amestecați bine și turnați uniform sosul obținut peste umplutură.

7. Coaceți tarta la cuptor timp de 35-40 de minute. Scoateți tarta din formă și puneți-o pe un grătar sa se răcorească.

Echipa Bucătarul.eu vă dorește poftă bună alături de cei dragi!