Bucătăria georgiană este bogată în bucate delicioase, care nu-și pierd popularitatea deja de mulți ani. Vă puteți imagina vreun picnic fără frigăruile preferate de noi toți? Una dintre cele mai populare bucate georgiene este “khachapuri” – o plăcintă cu brânză sau cașcaval extraordinar de gustoasă. Astăzi vă prezentăm cea mai simplă rețetă de khachapuri cu brânză și cașcaval, care va fi pe placul tuturor. Veți obține khachapuri delicioase, suculente și foarte gingașe. Savurați-le calde.
Khachapuri cu brânză
INGREDIENTE
– 1 pahar de chefir (iaurt)
– 0.5 linguriță de sare
– 0.5 linguriță de bicarbonat de sodiu
– 120-150 g de cașcaval tare
– 2 căței de usturoi
– 0.5 linguriță de zahăr
– 3 pahare de făină
– 1 lingură de oțet
– 200 g de brânză de vaci
– 0.5 pahar de ulei de floarea soarelui
Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor
MOD DE PREPARARE
1. Turnați chefirul într-un bol adânc, adăugați sarea, zahărul și bicarbonatul stins cu oțet, amestecați bine.
2. Bateți amestecul continuu și presărați făina cernută în porții mici. Bateți masa până veți obține un aluat dens.
3. Presărați masa cu făină, puneți aluatul și frământați-l bine. Apoi puneți-l într-o pungă sau înveliți-l în folie alimentară și lăsați-l să stea timp de 15-20 de minute.
4. Dați cașcavalul prin răzătoare mică și amestecați-l cu brânză, 1 priză de sare și usturoiul dat prin presă. Împărțiți umplutura și aluatul în 4 părți.
5. Întindeți bucățile de aluat în cercuri subțiri, puneți umplutura pe jumătate de aluat și distribuiți-o uniform. Acoperiți umplutura cu a doua jumătate de aluat și lipiți marginile strâns.
6. Întindeți ușor plăcintele obținute cu sucitorul și prăjiți-le într-o tigaie cu ulei încins până se vor rumeni.
Echipa noastră vă dorește poftă bună alături de cei dragi!