“Popovers” sunt niște chifle americane goale care se prepară din aluat pentru clătite. Acestea seamănă cu eclerele, dar au o textură mai gingașă și se prepară mai rapid. Aceste chifle au un gust neutru și pot fi servite cu orice umplutură. Dacă veți servi chiflele imediat, acestea își vor păstra crusta crocantă, iar dacă le veți pregăti în prealabil și le veți ține într-un vas închis, atunci vor fi mai moi. Este preferabil să le umpleți înainte de servire. Savurați-le cu plăcere.
Popovers
INGREDIENTE
-250 g de făină
-80 g de unt
-2 prize de sare
-1 ceapă
-2 linguri de ulei de floarea soarelui
-300 ml de lapte
-3 ouă
-500 g de ciuperci
-piper negru măcinat după gust
Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor
MOD DE PREPARARE
1. Încălziți cuptorul la 220 de grade. Este important ca temperatura să fie înaltă la început, în caz contrar chiflele nu se vor ridica.
2. Ingredientele pentru aluat trebuie să fie calde. Bateți ouăle cu un pic de sare, adăugați laptele și untul topit. Presărați făina și amestecați bine, ca să nu fie cocoloașe. Veți obține un aluat ca pentru clătite.
3. Ungeți formele pentru brioșe cu ulei și presărați-le cu făină. Apoi puneți-le în cuptor timp de un minut, ca să se încălzească un pic.
4. Umpleți formele cu aproximativ 2/3 de aluat și puneți-le în cuptor timp de 15-20 de minute – preferabil pe raftul inferior, astfel chiflele vor crește mai mult. Este important să nu deschideți cuptorul, deoarece chiflele se pot lăsa. Apoi reduceți temperatura la 180 de grade și coaceți-le timp de 15 minute.
5. Preparați umplutura: tăiați ceapa și ciupercile și prăjiți-le în tigaie până vor fi gata. Asezonați cu sare și piper după gust.
6. Tăiați chiflele cu un cuțit ascuțit și umpleți-le cu ciuperci.
Echipa noastră vă dorește poftă bună alături de cei dragi!