Descoperiți 2 cele mai simple moduri de pregătire a celor mai delicioși dovlecei!

Originar din America Centrală, dovlecelul reprezintă o legumă deosebit de fină și delicată. Dovleceii conțin 95% apă naturală și o cantitate record de vitamine. Datorită faptului că aceștia au aport caloric nesemnificativ, de doar 15 calorii pentru 100 g, pot fi consumați în orice cantitate. Dacă doriți să diversificați meniul de fiecare zi, vă îndemnăm să pregătiți niște dovlecei deosebit de delicioși. Vă prezentăm mai jos 2 cele mai simple rețete cu dovlecei, cu ajutorul cărora veți obține o gustare sau garnitură foarte gustoasă, perfectă pentru întreaga familie.

Rețeta Nr.1 – Dovlecei turcești, cu stafide 

INGREDIENTE

-2-3 dovlecei (900 g)

-2 gălbenușuri

-100 g de cașcaval

-60 ml ulei de măsline

-150 ml de lapte

-50 g de stafide

-50 g de migdale

-sare

-piper negru măcinat

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

MOD DE PREPARARE 

1. Spălați dovleceii. Îndepărtați-i coaja și tăiați-i de-a lungul, în jumătate. Îndepărtați semințele.

2. Presărați-i cu sare și piper negru măcinat. Dați-i la frigider pentru 30 de minute.

3. Opăriți migdalele cu apă clocotită și decojiți-le. Dați-le prin răzătoarea mică. Opăriți stafidele.

4. Amestecați migdalele cu laptele, gălbenușurile și stafidele. Umpleți dovleceii cu amestecul obținut.

5. Așezați dovleceii într-o cratiță sau tigaie mai adâncă. Stropiți-i cu ulei și turnați în cratiță 3-4 linguri de apă. Presărați-i cu cașcaval ras. Înăbușiți dovleceii la foc mic, până vor fi gata.

Rețeta Nr.2 – Oladii ”de smarald”

INGREDIENTE

-3 kg de dovelcei

-500 g de morcov

-150 g de mărar

-100 g de amidon

-5 ouă

-250 g de făină

-150 g de maioneză

-300 g de ceapă

-sare

-piper negru măcinat

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

MOD DE PREPARARE 

1. Despărțiți albușurile de gălbenușuri. Într-un bol, bateți albușurile. Dați-le la frigider.

2. În alt bol, bateți gălbenușurile. Adăugați maioneza și sare după gust. Amestecați cu ajutorul unui mixer. Dați-le la frigider.

3. Spălați dovleceii. Decojiți-i și îndepărtați semințele. Tăiați-i bucăți mai mici.

4. Spălați și curățați morcovii. Tăiați-i bucăți mai mici. Curățați ceapa și tăiați-o în 4 sau 6 părți. Spălați și uscați mărarul.

5. Dați dovleceii, morcovii, ceapa și mărarul prin mașina de stors suc. Amestecați legumele stoarse cu puțin suc, până veți obține o masă de o densitate medie. Adăugați gălbenușurile bătute și amestecați. Folosiți un mixer la viteză medie.

6. Amestecând încontinuu, adăugați făina cernută și amidonul. Spre sfârșit, adăugați albușurile bătute și puțină sare. Amestecați timp de 1-2 minute.

7. Turnați aluatul cu o lingură, într-o tigaie cu ulei încins. Prăjiți oladiile pe ambele părți, până vor fi gata.

Notă: Oladiile pot fi pregătite cu umplutura preferată. Turnați puțin aluat în tigaie, apoi așezați o porție de umplutură și acoperiți-o cu încă o jumătate de lingură de aluat. Astfel, veți obține oladii rumene, cu umplutură în interior.

Echipa Bucătarul.eu vă dorește poftă bună alături de cei dragi!

1