Vă prezentăm o rețetă universală de aluat potrivit pentru pateuri, prăjituri, pizza și chifle. Aluatul “Scafandru” este unul deosebit, gustos și ușor de modelat. Acest aluat este dospit în apă rece și plutește deasupra atunci când este gata. Dacă doriți să preparați produse cu umplutură sărată, atunci excludeți vanilia. Veți obține delicii pufoase, aerate și foarte gustoase!
Aluat “Scafandru”
INGREDIENTE
-250 ml de lapte
-3 ouă
-50 g de drojdie (proaspătă)
-800 g de făină
-1 priză de vanilie
-100 g de unt
-0.5 pahar de zahăr
-0.5 lingură de sare
-50 ml de ulei de floarea soarelui
Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor
MOD DE PREPARARE
1. Dizolvați drojdia în laptele cald. Topiți untul și turnați-l în lapte, amestecați. Adăugați zahărul și ouăle, amestecați din nou.
2. Amestecați făina cu vanilie și cerneți amestecul în cel de lapte. Adăugați sarea și turnați uleiul câte puțin, frământați aluatul.
3. Ungeți pereții interiori ai pungii cu ulei. Puneți aluatul și legați capetele strâns, astfel încât să rămână loc liber în interior.
4. Umpleți o cratiță cu apă rece și puneți punga cu aluat. Lăsați aluatul să stea timp de 1 oră. În acest timp aluatul va crește și punga va pluti – semn că aluatul este gata!
Echipa noastră vă dorește poftă bună alături de cei dragi!