Caserola de pui și cartofi” este o mâncare foarte delicioasă și extrem de simplu de făcut. Veți avea nevoie doar de câteva ingrediente banale și 30 de minute ca să le transformați într-un adevărat deliciu culinar. Pare un preparat destul de simplu, însă un mic „element” îl face cu totul special și deosebit – sosul din smântână și ouă.
Cu acest sos, mâncarea capătă un gust extrem de bun, un aspect apetisant și o textură super fină și cremoasă. Se servește călduță, însă este la fel de delicioasă și rece. Așadar, puteți pregăti o porție dublă, cei dragi cu siguranță vor fi încântați. Poftă mare!
Ingrediente
— 8 cartofi
— 500 g de file de pui
— 3 ouă
— 5 linguri de smântână
— ceapă verde după gust
— sare și piper după gust
Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor
Mod de preparare
1. Tăiați fileul cubulețe mari (cca 5×5 cm). Asezonați cu sare și piper și lăsați-l cca 15 minute să se macereze.
2. Spălați bine cartofii și fierbeți-i cu tot cu coajă, timp de 10 minute. Luați de pe foc, lăsați să se răcească, apoi curățați-i de coajă și tăiați-i în două.
3. Prăjiți fileul într-o tigaie până se rumenește.
4. Amestecați cartofii și carnea și transferați compoziția într-o formă pentru copt (din silicon).
5. Bateți ouăle și smântâna cu ajutorul unui tel și adăugați ceapa verde tocată mărunt. Asezonați cu sare și amestecați bine compoziția.
6. Turnați amestecul de smântână peste carne și cartofi.
7. Dați caserola la cuptorul încins la 180 de grade, pentru 20 de minute.
8. Caserola este gata!
Echipa Bucătarul.eu vă dorește poftă bună alături de cei dragi!