Ezogelin turcesc. Rețeta unei supe sățioase și aromate pe care am adus-o din vacanță!

Supa “Ezogelin” sau supa “miresei” este o mâncare tradițională turcească care se prepară din linte, este cremoasă, picantă, foarte aromată și delicioasă. În Turcia această supă se prepară cu o zi înainte de nuntă. Supa cu linte roșie și bulgur se prepară ușor, are un gust bogat și e foarte consistentă. Acest deliciu turcesc poate fi preparat și în zilele de post, dacă este exclus untul. Serviți supa caldă.

Supă turcească din linte

INGREDIENTE 

-200 g de linte

-2 linguri de bulgur

-2 linguri de unt

-1 ceapă

-4 linguri de ulei de floarea soarelui

-2 linguri de pastă de roșii

-1 lingură de suc de lămâie

-2 l de apă

-sare și ardei chili după gust

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

MOD DE PREPARARE

1. Curățați ceapa și tăiați-o cubulețe.

2. Puneți o cratiță emailată pe foc. Turnați 2 linguri de ulei, puneți untul și ceapa. Prăjiți ceapa până se va rumeni.

3. Spălați lintea și bulgurul cu apă rece și puneți-le în cratița cu ceapă, prăjiți ingredientele timp de 1-2 minute.

4. Adăugați pasta de roșii și amestecați.

5. Turnați deasupra apa și acoperiți cratița cu capac.

6. Încingeți 2 linguri de ulei într-o tigaie.

7. Luați 2 ardei iuți (roșu și verde), tăiați 1/3 din fiecare ardei și tăiați-i cubulețe.

8. Puneți ardeii în tigaie și prăjiți-i până vor deveni moi.

9. Adăugați ardeii prăjiți în cratița cu supă.

10. Fierbeți supa timp de 30 de minute. Adăugați sare după gust.

11. După ce supa va fi gata, amestecați-o cu blenderul până va deveni cremoasă și serviți-o la masă. Înainte de servire adăugați aproximativ 1 lingură de suc de lămâie în fiecare porție pentru a îmbunătăți gustul supei.

Echipa noastră vă dorește poftă bună alături de cei dragi!