Ficat Stroganoff – atât de moale și aromat, încât se topește în gură! Obțineți o cină perfectă într-un timp record!

Vă prezentăm o rețetă de ficat Stroganoff. Din cele mai accesibile ingrediente obțineți un fel de mâncare cald deosebit de delicios și aromat, ce se prepară într-un timp record. În doar câteva minute, puteți pregăti o cină perfectă pentru toată familia, ce cu siguranță nu va lăsa pe nimeni indiferent.

INGREDIENTE

– 500 g ficat de vită (la dorință, puteți folosi și ficat de porc)

– 150 g de smântână

– 3 linguri sos de roșii (sau 1 lingură pastă de roșii, dizolvată în 1/4 pahar de apă)

– 2 cepe

– 1.5 lingură de amidon (de cartofi sau de porumb)

– 1.5 lingură de muștar cu miere (să nu fie picant)

– 25 g de unt

– 3 linguri de ulei vegetal

– 2 frunze de dafin

– 2 linguri de verdeață tocată (pătrunjel, mărar sau ceapă verde)

– sare

– piper negru măcinat

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

MOD DE PREPARARE

1. Curățați ficatul și tăiați-l bucăți de mărime medie. Aranjați ficatul tăiat într-un bol sau într-o formă de copt. Potriviți-l cu sare și piper negru măcinat.

2. Presărați ficatul cu amidon și amestecați.

3. Curățați și tocați mărunt ceapa.

4. Pregătiți două tigăi: într-o tigaie încinsă, veți prăji ficatul, iar în cealaltă – ceapa.

5. În tigaia în care urmează să prăjiți ficatul, turnați 2 linguri de ulei și adăugați aproximativ 25 g de unt. În cealaltă tigaie (pentru ceapă) turnați doar 1 lingură de ulei vegetal.

6. Aranjați ficatul în tigaia încinsă, într-un singur strat. Prăjiți-l timp de 2-2.5 minute, pe fiecare parte.

7. Prăjiți ceapa în tigaia cu ulei încins, până se rumenește.

8. Când ficatul se va prăji pe ambele părți, adăugați în tigaie ceapa prăjită și frunza de dafin. Amestecați.

9. Într-un bol, amestecați smântâna cu sosul de roșii și muștarul. Nu folosiți muștar picant.

10. Turnați sosul obținut în tigaia cu ficat și amestecați bine. Aduceți amestecul până la fierbere. Fierbeți-l timp de 2-3 minute și luați tigaia de pe foc. Gustați. Dacă este necesar, mai adăugați sare și piper negru măcinat.

11. Presărați ficatul cu verdeață tocată și serviți-l cu garnitura preferată.

Notă: Dacă ficatul de vită este de o culoare deschisă, înseamnă că animalul sacrificat era tânăr. Dacă ficatul este de o culoare închisă, animalul era bătrân, iar ficatul va fi mai tare și se va pregăti un timp mai îndelungat. De aceea, acesta necesită a fi înmuiat mai întâi în lapte, apoi pregătit. Ficatul se combină perfect cu pastele, orezul sau cartofii.

Urmăriți modul de preparare în materialul video de mai jos.

Echipa noastră vă dorește poftă bună alături de cei dragi!

1