Friptura de pui pe sticlă este o rețetă veche și celebră, ce deja de-a lungul anilor nu-și pierde din popularitate. Pregătit astfel, puiul se obține fraged și suculent în interior, cu piele rumenă și crocantă. Această rețetă merită toată atenția, mai ales dacă aveți un cuptor simplu și nu unul cu funcția de grătar sau alte proprietăți tehnice sofisticate. Bucurați-i pe cei dragi cu o cină deosebit de apetisantă.
INGREDIENTE
-1 pui (1-1.5 kg)
-2 linguri de maioneză sau smântână
-condimente pentru pui
-sare
-piper negru măcinat
-apă
Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor
MOD DE PREPARARE
1. Spălați puiul și uscați-l cu ajutorul unui prosop de hârtie.
2. Amestecați sarea, piperul negru măcinat și condimentele pentru pui cu maioneza. Ungeți puiul cu amestecul obținut. Lăsați puiul să se marineze timp de aproximativ 1 oră.
3. Pregătiți un borcan cu volumul de 1 l. Turnați în acesta aproximativ 300-350 ml de apă (sau bere).
4. Puneți puiul pe sticlă (într-o tavă sau vas) și legați-l cu ață. Astfel, aripile nu se vor arde. Turnați în tavă aproximativ 200 ml de apă.
5. Așezați puiul cu tot cu vas în cuptorul rece. Porniți cuptorul și setați-l la temperatura de 200°C. Coaceți puiul timp de 40-45 de minute, până se va rumeni. Timpul de coacere depinde de fiecare cuptor în parte. Deschideți ușa cuptorului și lăsați puiul să se răcească puțin în interior.
Echipa noastră vă dorește poftă bună alături de cei dragi!