Frittata delicioasă cu cartofi! Serviți-o la prânz sau cină și familia va fi încântată!

Frittata este de fapt o omletă italiană, la pregătirea cărei se folosesc atât ouă, cât și alte legume, brânză și ierburi aromate. Pe lângă faptul că se prepară rapid, frittata poate fi făcută din orice ingrediente pe care le aveți la îndemână. Vă prezentăm mai jos o rețetă de frittata delicioasă cu cartofi. Aceasta poate fi servită cu ușurință atât la prânz, cât și la cină. Este un deliciu perfect pentru zilele în care nu dispuneți de suficient timp pentru a găti.

INGREDIENTE

-500 g de cartofi

-2 cepe

-2 linguri de ulei vegetal

-2 căței de usturoi

-6 ouă

-1 lingură de smântână

-busuioc

-pătrunjel

-ceapă verde

-sare

-piper negru măcinat

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

MOD DE PREPARARE 

1. Spălați și curățați cartofii. Tăiați-i pai.

2. Curățați și tocați ceapa. Prăjiți ceapa cu cartofii într-o tigaie cu ulei încins.

3. Curățați și presați usturoiul. Spre sfârșitul prăjirii cartofilor, adăugați usturoiul presat și amestecați. Prăjiți încă timp de 2 minute.

4. Într-un bol, bateți ouăle cu smântâna, sarea și piperul negru măcinat.

5. Adăugați în bol verdeața tocată și amestecați.

6. Ungeți o formă de copt cu ulei. Așezați în aceasta cartofii prăjiți și acoperiți-i cu ouăle bătute.

7. Dați forma la cuptorul preîncălzit până la temperatura de 180°C pentru 15-20 de minute.

Notă: Dacă nu dispuneți de suficient timp pentru a da cartofii la cuptor, puteți turna ouăle bătute direct în tigaie.

Echipa Bucătarul.eu vă dorește poftă bună alături de cei dragi!

1