Fursecuri zaharoase – un desert rapid și delicios, perfect pentru ceai!

Astăzi vă prezentăm o rețetă foarte simplă de fursecuri de casă delicioase, care se prepară rapid din ingrediente accesibile. Fursecurile au formă de rulouri, sunt presărate cu zahăr brun, sunt extrem de aromate, se topesc în gură și dispar din farfurie cât ai clipi din ochi! Savurați fursecurile cu lapte cald sau ceai!

Ingrediente

– 2 gălbenușuri de ou

– 180 g de unt

– 1 g de vanilie

– 3 linguri de zahăr

– 220 g de făină

– 4 linguri de zahăr brun

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

Mod de preparare

1. Pregătiți toate ingredientele.

2. Frecați untul moale (de temperatura camerei) cu zahăr și vanilie.

3. Adăugați gălbenușurile de ou și amestecați.

4. Cerneți făina de două ori și presărați-o în aluat.

5. Frământați un aluat moale, care să nu se lipească de mâini.

6. Întindeți aluatul într-un strat subțire (va fi mai comod să faceți acest lucru între 2 foi de copt) și tăiați-l pătrățele cu un cuțit pentru pizza.

7. Rulați fiecare pătrat sub formă de rulou.

8. Treceți rulourile prin zahăr brun și așezați-le pe o tavă.

9. Coaceți fursecurile în cuptorul preîncălzit la 180 de grade timp de 15 minute până se vor rumeni ușor.

10. Fursecurile cu zahăr sunt gata, serviți-le cu ceai.

Echipa Bucătarul.eu vă dorește poftă bună alături de cei dragi!

1