Gulașul este un preparat culinar unguresc, dar care între timp a câștigat simpatia gurmanzilor din mai multe țări, printre care și România.
În mod tradițional, gulașul se prepară din carne de vită, însă nu este mai puțin delicios sau aromat dacă îl preparați și din alte feluri de carne. Se gătește foarte ușor și este nemaipomenit de gustos și apetisant. Se servește cald, cu găluște, mămăliguță sau cartofi. Poftă bună să aveți!
Ingrediente
-500 g de carne de porc (sau vită)
-2 cepe
-1 lingură de făină
-3 linguri de pastă de tomate
-1 frunză de dafin
-verdeață
-ulei
-sare și piper după gust
Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor
Mod de preparare
1. Spălați carnea, uscați-o cu un șervețel de bucătărie și tăiați-o cubulețe.
2. Tocați ceapa mărunt.
3. Încingeți uleiul într-o tigaie cu pereții înalți și prăjiți carnea la foc mare timp de 5 minute.
4. Adăugați ceapa și prăjiți încă 5-7 minute la foc moderat, amestecând periodic compoziția.
5. Asezonați cu sare și piper, presărați cu făină și amestecați bine compoziția.
6. Gătiți încă 2-3 minute, după care adăugați pasta de tomate și amestecați.
7. Adăugați 2-3 pahare de apă (sau supă de carne după preferințe) și frunza de dafin. Amestecați compoziția, acoperiți tigaia cu un capac și înăbușiți timp de 60-90 de minute, la foc mic.
Gulașul este gata! Presărați cu verdeață tocată mărunt și serviți cu plăcere!
Echipa Bucătarul.eu vă dorește poftă bună alături de cei dragi!