Hering marinat acasă, fără oțet – o rețetă foarte simplă și accesibilă!

Vă este poftă de hering marinat cu cartofi fierți sau copți? Să știți că puteți marina heringul în condiții casnice și este mult mai gustos decât cel din magazin. Rețeta pe care v-o propunem astăzi este foarte simplă, nu conține oțet, în schimb are multe condimente, care îi oferă peștelui un gust fabulos, foarte aromat și apetisant. Savurați heringul cu plăcere!

Ingrediente

– 3 heringi

– 1 l de apă

– 2 linguri de sare

– 1 linguriță de zahăr

– 2-3 frunze de dafin

– 3-5 cuișoare

– 5-7 boabe de ienibahar

– 1-2 cepe roșii

– ceapă verde după gust

– ulei de floarea soarelui nerafinat după gust

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

Mod de preparare

1. Spălați bine peștii și uscați-i.

2. Tăiați capetele.

3. Adăugați zahărul și sarea în apă.

4. Adăugați condimentele.

5. Fierbeți bine marinata și lăsați-o să se răcească.

6. Puneți peștii într-o formă adâncă și turnați deasupra marinata rece.

7. Dați forma la frigider pentru 2 zile.

8. După 2 zile scoateți peștii din marinată.

9. Eviscerați-i și tăiați-i felii. Puneți bucățelele de hering într-un borcan împreună cu rondelele de ceapă roșie și ceapă verde. Turnați deasupra uleiul și păstrați heringul la frigider.

10. Înainte de servire așezați heringul pe un platou, la dorință îl puteți dezosa.

11. Heringul marinat este gata, îl puteți servi la masă.

Echipa noastră vă dorește poftă bună alături de cei dragi!

1