Heringul marinat este un aperitiv indispensabil la masa de sărbătoare. Deși este un produs foarte accesibil, vă îndemnăm să renunțați la heringul marinat din comerț și să-l pregătiți în condiții casnice. Acesta se prepară uimitor de simplu, din cele mai accesibile ingrediente. Obțineți un aperitiv natural, foarte gustos și aromat.
INGREDIENTE
-1 kg de hering proaspăt sau congelat
-5 cepe
-80 ml de oțet 6%
-1/2 pahar de ulei vegetal
-1 linguriță boabe de ienibahar
-2 lingurițe boia de ardei
-1 lingură pastă de roșii
-1 lingură de sare
-1 lingură de zahăr
-1 lingură condimente pentru morcov în stil coreean (la dorință)
Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor
MOD DE PREPARARE
1. Amestecați uleiul vegetal cu pasta de roșii. Puneți amestecul obținut pe foc și aduceți-l până la fierbere.
2. Turnați oțetul și acoperiți cratița cu un capac. Luați-o de pe foc și lăsați marinada să se răcească.
3. Curățați ceapa și tăiați-o rondele mari. Puteți folosi mai mult decât 5 cepe.
4. Adăugați boabele de ienibahar și boiaua de ardei în vasul cu marinadă (la temperatura camerei). Turnați sarea și amestecați.
5. Dezosați peștele și tăiați-l bucăți de mărime medie. Nu este necesar să îndepărtați pielea.
6. Într-o cratiță, aranjați câte un strat de pește, ceapă și turnați puțină marinadă. Alternați astfel straturile până veți folosi toate ingredientele pregătite.
7. Acoperiți peștele cu o farfurie, întoarsă cu susul în jos. Puneți o greutate (nu prea mare) deasupra și dați peștele la frigider pentru câteva ore. Cel mai bine e să-l lăsați la frigider peste noapte.
Notă: La dorință, puteți adăuga și 1 morcov mai mare, dat prin răzătoarea specială pentru morcov în stil coreean. La fel, puteți adăuga și sos de soia.
Echipa noastră vă dorește poftă bună alături de cei dragi!