“Hicin” sunt niște plăcinte din bucătăria caucaziană, care seamănă foarte mult cu cele românești. Aluatul este pe bază de chefir și se prepară foarte repede. Aluatul este elastic, moale și ușor de modelat. Umplutura este specifică, preparată din cașcaval sau brânză, usturoi și verdeață sau din piure de cartofi și verdeață.
Indiferent de ce umplutură veți alege, plăcințelele vor fi extrem de gustoase. Le puteți prepara la prânz, cină sau pur și simplu ca gustare între mesele principale. Savurați-le cu plăcere, sunt delicioase!
Ingrediente pentru aluat
-3 pahare de făină
-1 pahar de chefir sau iaurt
-1 linguriță de bicarbonat de sodiu
-1 linguriță de sare
Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor
Ingrediente pentru umplutură
-4 cartofi de mărime medie
-300 g de cașcaval
-2-3 căței de usturoi
-o legătură de verdeață
-sare după gust
Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor
Mod de preparare
1. Aluatul. Adăugați în iaurt bicarbonatul de sodiu, apoi și celelalte ingrediente. Frământați bine aluatul cu mâinile, în acest mod aluatul se va rupe mai puțin în timpul întinderii și va fi elastic. Înveliți aluatul într-o folie alimentară și lăsați-l să se odihnească timp de 30-40 de minute.
2. Umplutura. Preparați prima umplutură din cașcaval, usturoi și verdeață. Puteți folosi ce cașcaval doriți, va fi foarte gustos cu cașcaval olandez “Edam” sau brânza suluguni. A doua umplutură va fi preparată din piure de cartofi, cașcaval și verdeață. Bateți piureul până va deveni neted, să nu fie bucăți mari de cartofi, fiindcă pot rupe aluatul.
3. Împărțiți aluatul în bucăți și formați cu mâinile turte. Puneți pe fiecare turtă umplutura.
Umpluturile trebuie să aibă aceeași cantitate sau volum ca și aluatul.
4. După ce ați pus umplutura în mijlocul turtelor, strângeți marginile aluatului într-un “sac” și adunați-l atent, formând cu mâinile o turtă.
5. Apoi întindeți cu un sucitor turta de aproximativ 5 mm grosime. Faceți acest lucru foarte atent ca să nu se rupă aluatul. Atrageți atenție îndeosebi la turtele cu cașcaval/ brânză, fiindcă poate curge. Înțepați ușor turta cu o furculiță ca să iasă aerul din interior.
6. Prăjiți plăcințelele într-o tigaie încinsă și uscată timp de 3-5 minute pe fiecare parte. Când aluatul va deveni rumen, înseamnă că plăcințelele sunt gata. În timpul coacerii plăcintele se umflă, le ridicați și așteptați până se vor dezumfla, după care le puteți prăji în continuare. Puteți înțepa cu o furculiță plăcintele cu cartofi, astfel ele nu se vor umfla. În cazul plăcintelor cu cașcaval, acest lucru este mai dificil, aluatul se poate rupe.
7. Așezați plăcințelele una peste alta și ungeți-le din plin cu unt topit.
Echipa Bucătarul.eu vă dorește poftă bună alături de cei dragi!