Julien cu ciuperci este un deliciu din bucătăria tradițională franceză. Din cele mai simple ingrediente obțineți un fel de mâncare cald deosebit de aromat, delicios și cremos. Chiar dacă se prepară foarte simplu, acesta rămâne a fi unul din cele mai populare delicii ce a cucerit inimile a milioane de oameni. Vă îndemnăm să plecați de la rețeta clasică și pregătiți un julien delicios, într-un mod mai puțin obișnuit. Servit în bărcuțe de cartofi, acesta cu siguranță va fi pe placul tuturor.
INGREDIENTE
-5 cartofi
-500 g de ciuperci champignon
-15 g de unt
-100 g de ceapă
-125 ml de frișcă
-1.5 linguri de făină
-125 g de cașcaval ras
-sare
-piper negru măcinat
-frunză de dafin
-verdeață
-roșii pentru decor
-ulei vegetal
Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor
MOD DE PREPARARE
1. Spălați și curățați cartofii. Tăiați-i în jumătate. Cu ajutorul unei linguri, scoateți o parte din miez, astfel încât să obțineți o ”bărcuță”. Aranjați cartofii într-o cratiță. Adăugați sarea și frunza de dafin, apoi puneți cratița pe foc. Fierbeți cartofii timp de 5-7 minute. Scurgeți-i de apă și aranjați-i pe un platou.
2. Spălați ciupercile și tăiați-le cuburi mici. Curățați și tocați ceapa.
3. Prăjiți ciupercile într-o tigaie cu ulei încins, până se va evapora tot lichidul. Adăugați ceapa și amestecați. Potriviți cu sare. Adăugați în tigaie untul și amestecați bine.
4. Pregătiți sosul: amestecați făina cu puțină sare și frișca. Amestecați cu ajutorul unui tel, până obțineți un sos asemănător cu smântâna.
5. Turnați sosul obținut în tigaie și amestecați. Prăjiți la foc moderat, timp de câteva minute, până sosul se va îngroșa puțin.
6. Tapetați o tavă de copt cu hârtie și aranjați pe aceasta cartofii. Umpleți cartofii cu ciupercile prăjite. Dați tava la cuptorul preîncălzit până la temperatura de 180°C pentru 15 minute.
7. Dați cașcavalul prin răzătoarea mică. Scoateți tava din cuptor și presărați fiecare porție de julien cu cașcaval ras. Întoarceți tava la cuptor pentru încă 5-10 minute. Așezați bărcuțele în farfurii, apoi decorați-le cu felii de roșii și verdeață.
Echipa noastră vă dorește poftă bună alături de cei dragi!