Khinkali (colțunași turcești) – o mâncare regală preparată după o rețetă veche

“Khinkali” – o mâncare tradițională orientală, care seamănă cu colțunașii, doar că se deosebește prin forma deosebită, foarte frumoasă și atrăgătoare. Acești colțunași sub formă de punguțe sunt umpluți cu amestec de carne de porc și vită, ceapă, usturoi, ardei iute și condimente, au un gust nemaipomenit, sunt foarte suculenți în interior și își mențin forma după fierbere. Dacă doriți să vă cuceriți bărbatul, atunci preparați cu încredere aceste delicii superbe!

INGREDIENTE PENTRU ALUAT

-2 kg de făină

-600 ml de apă

-1 ou

-sare după gust

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

INGREDIENTE PENTRU UMPLUTURĂ

-500 g de carne de vită (neapărat cu grăsime)

-500 g de carne de porc (neapărat cu grăsime)

-150 g de untură

-80 g de ceapă

-20 g de verdeață

-30 g de ceapă verde

-1 ardei iute verde

-usturoi după gust

-sare și piper după gust

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

MOD DE PREPARARE 

1. Umplutura. Spălați carnea proaspătă, curățați-o, tăiați-o și dați-o prin mașina de tocat, amestecați-o cu untură, ceapă verde și verdeață tăiată mărunt. Asezonați umplutura cu sare și piper.

2. Dați ardeiul iute, ceapa și usturoiul prin mașina de tocat. Amestecați bine masa obținută cu carnea tocată și adăugați condimente după gust.

3. Diluați umplutura cu apă fiartă în prealabil și răcită. Adăugați apă atât, cât va absorbi carnea. Astfel va apărea suc în interiorul colțunașilor.

4. Aluatul. Presărați făina pe un platou mare și plat, adunați-o și faceți la mijloc o adâncitură, turnați apa rece, adăugați sarea și oul și frământați un aluat dens.

5. Împărțiți aluatul în bucăți și întindeți-le în turte subțiri. Este foarte important ca aluatul să fie elastic și tare, ca să nu se rupă colțunașii în timpul preparării.

6. Puneți umplutura atent în mijlocul turtelor, ca să nu se întindă pe aluat. Umplutura trebuie să aibă aproximativ aceeași greutate ca cea a aluatului. Colțunașii se închid sub formă de nod, adunându-se marginile în cute mici. Un khinkali ideal trebuie să aibă cel puțin 18 cute. Tăiați codița mică, care rămâne deasupra cutelor.

7. Fierbeți khinkali în apă sărată timp de 12-13 minute. Când colțunașii vor pluti, înseamnă că sunt gata. Scoateți-i cu grijă, ca să nu rupeți aluatul, deoarece se va scurge tot sucul din ei și își vor pierde toată savoarea.

8. Clătiți-i cu apă rece înainte de servire. Serviți khinkali presărați cu ienibahar.

Echipa noastră vă dorește poftă bună alături de cei dragi!

1