Marinadă pentru ciuperci – o rețetă simplă a celei mai delicioase marinade, numai bună pentru orice tip de ciuperci!

Vă prezentăm o rețetă de ciuperci marinate, pregătite în condiții casnice. Veți obține o marinadă deosebit de aromată, iar ciupercile vor căpăta un gust intens. Folosind aceasta marinadă puteți conserva orice tip de ciuperci preferate. Gustul delicios a ciupercilor se combină ideal cu băuturile tari, carnea la grătar sau cartofii. Bucurați-i pe cei dragi cu un aperitiv de casa delicios, ce va fi pe placul tuturor.

INGREDIENTE 

– 1 l de apă

– 2 linguri de zahăr

– 4 lingurițe de sare

– 3 frunze de dafin

– 6 boabe de ienibahar

– 4 cuișoare

– 3 bețe mici de scorțișoară (sau 0,5 linguriță de scorțișoară măcinată)

– 3 lingurițe esență de oțet 70%

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

MOD DE PREPARARE 

1. Turnați apa într-o cratiță și puneți-o pe foc. Aduceți până la fierbere.

2. Adaugați toate condimentele (cu excepția oțetului) și fierbeți timp de 3 minute. Adaugați oțetul spre sfârșitul fierberii. Luați marinada de pe foc și lăsați-o să se răcească.

3. Spălați ciupercile. Ciupercile mai mari tăiați-le bucăți.

4. Așezați ciupercile într-o cratiță cu apă. Aduceți până la fierbere. Scurgeți ciupercile de apă.

5. Turnați apă rece în cratița cu ciuperci, presărați cu sare. Puneți ciupercile la fiert. Nu amestecați înainte ca apa să înceapă a fierbe.

6. Amestecați ciupercile cu grijă și îndepărtați spuma. La sfârșitul fieberii, ciupercile se vor lăsa la fundul cratiței.

7. Așezați ciupercile în borcane sterilizate, folosind o spumieră (umpleți 2/3 din volumul borcanului).

8. Scurgeți apa din borcanele cu ciuperci și umpleți-le cu marinada pregătită. Peste puțin timp veți observa că ciupercile vor absoarbe marinada și se vor mari în volum. Închideți borcanele cu capace. Păstrați ciupercile la frigider.

Notă: Dacă folosiți oțet 5% , este necesar de 800 ml de apă și 200 ml de oțet. Dacă folosiți oțet 9%, atunci este nevoie de 890 ml de apă și 110 ml de oțet.

Urmăriți modul de preparare în materialul video de mai jos.

Echipa noastră vă dorește poftă bună alături de cei dragi!

1