Mic dejun cu ouă ochiuri la cuptor, gata în doar 10 minute. Uitați de tigaie!

Vă prezentăm astăzi o rețetă reușită pentru un mic dejun cu ouă ochiuri la cuptor. Este foarte simplu de gătit, din ingredientele pe care le aveți mereu la îndemână. Deoarece se apropie zilele de odihnă, când aveți mai mult timp dimineața să organizați un mic dejun deosebit pentru cei dragi, ne-am gândit că această idee simplă, dar superbă, vă va fi de mare folos. Acest deliciu este ușor, pufos, aromat și foarte aspectuos.

INGREDIENTE 

– 2 ouă

– 15 g de ardei dulce

– 15 g de cașcaval

– 0,5 legătură de verdeață după gust

– 1 priză de sare

– 1 priză de boia roșie

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

MOD DE PREPARARE  

1. Despărțiți albușurile de gălbenușuri. Puneți albușurile într-un bol, iar gălbenușele în două farfurii aparte.

2. Spălați ardeiul dulce și îndepărtați cotorul cu semințe. Uscați-l cu un prosop de hârtie. Tăiați cantitatea necesară de ardei dulce cuburi mici.

3. Spălați verdeața și tăiați-o mărunt. Dați cașcavalul prin răzătoarea mică.

4. Presărați albușurile cu sare. Bateți albușurile cu ajutorul unui mixer, timp de aproximativ 2-4 minute, până obțineți o spumă cu vârfuri stabile.

5. Adăugați în bolul cu spuma de albușuri ardeiul și mărarul tocat. Amestecați compoziția cu grijă, cu ajutorul unei spatule de lemn sau silicon.

6. Tapetați tava de copt cu hârtie sau folosiți un covoraș pentru copt.

7. Împărțiți compoziția de albușuri în două părți egale și puneți-o pe tava de copt, în formă de piramidă. Faceți o adâncitură pe mijloc.

8. Dați tava la cuptorul preîncălzit până la temperatura de 220°C, pentru 3 minute. Timpul de coacere depinde de fiecare cuptor în parte.

9. Scoateți tava din cuptor și presărați adânciturile cu puțin cașcaval ras. Așezați în fiecare adâncitură gălbenușul și iar presărați cu cașcavalul ras. Potriviți cu piper negru măcinat și boia de ardei dulce.

10. Întoarceți tava la cuptor pentru încă 3 minute.

11. Așezați deliciul pe o farfurie. La dorință decorați cu verdeață.

Echipa Bucătarul.eu vă dorește poftă bună alături de cei dragi!