Morcov marinat la borcan – o gustare delicioasă și crocantă pentru sezonul rece!

“Morcovul marinat la borcan” este o rețetă delicioasă, ideală pentru perioada rece a anului. Crocantă, picantă și apetisantă, această gustare extraordinară va deveni preferata dvs. Este gustoasă, are un gust uimitor și perfectă atunci când doriți să ronțăiți ceva delicios. Savurați-o cu plăcere!

Ingrediente

– 1.5 kg de morcovi

– 1 căpățână de usturoi

– sare și piper negru

– zahăr

– oțet

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

Mod de preparare

1. Spălați morcovii, curățați-i și tăiați-i fâșii, puneți-i într-o strecurătoare și turnați deasupra apă clocotită sărată (20 g de sare la 1 l de apă – am adăugat o lingură rasă de sare).

2. Curățați usturoiul.

3. Puneți în borcane usturoiul și piperul negru, așezați morcovii opăriți și turnați deasupra saramura. Saramura se prepară astfel: pentru un borcan de 500 ml, folosiți 200 ml de apă, câte 5 g de sare și zahăr și 25 ml de oțet. Am obținut 3 borcane de morcov marinat: unul de 1 l și 2 de 800 ml. Am preparat saramura din 1.5 l de apă, am adăugat câte 1 lingură cu vârf de sare și zahăr (aproximativ 25-30 g) și 6 linguri de oțet (150 ml). Presărați sarea și zaharul în apă, aduceți saramura la fierbere, turnați oțetul, aduceți iarăși la fierbere și turnați saramura clocotită în borcane.

4. Sterilizați fiecare borcan timp de 25 de minute. Închideți borcanele cu capace sterilizate și întoarceți-le atent cu susul în jos. Lăsați borcanele să se răcească la loc întunecat.

Echipa Bucătarul.eu vă dorește poftă bună alături de cei dragi!