Nu aruncați niciodată cojile de portocale, preparați această dulceață gustoasă și bucurați-vă familia cu un deliciu original!

“Dulceața din coji de portocale” este un deliciu frumos, gustos și extrem de aromat, care poate fi servit atât cu ceai sau cafea, cât și ca decor pentru diferite produse de cofetărie.

Aceste mărgele atractive vor decora perfect înghețata, tortul, prăjitura, mousse-ul sau jeleul preferat, oferind deserturilor un aspect apetisant și un gust deosebit și parfumat. Delectați-vă cu o dulceață originală și savuroasă!

Ingrediente

-3 portocale

– 300 g de zahăr

– 300 ml de apă

– 1 lingură de suc de lămâie (sau acid citric)

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

Mod de preparare

1. Pregătiți toate ingredientele necesare.

2. Spălați bine portocalele, opăriți-le și tăiați-le sferturi. Înlăturați cojile, iar miezul îl puteți folosi la prepararea altor deserturi. Tăiați partea interioară albă, fiindcă este amară.

3. Tăiați cojile fâșii și puneți-le într-un bol. Turnați deasupra apă rece și lăsați-le să stea timp de câteva ore sau mai bine peste noapte. În acest timp trebuie să schimbați apa de câteva ori, ca să înlăturați gustul amar al cojilor.

4. După acest timp cojile de portocale se vor rula un pic.

5. Scurgeți apa și pregătiți un ac și un fir de ață rezistent. Puneți ața în ac și fixați firul la capăt. Rulați fiecare fâșie de coajă sub formă de spirală și puneți-o pe ac, întinzând-o până la sfârșitul firului de ață. Veți obține mărgele destul de lungi.

6. Puneți mărgelele de portocale într-o cratiță, turnați deasupra apa și fierbeți-le timp de 20 de minute după ce vor începe să fiarbă. Scurgeți apa fierbinte și turnați din nou apă rece. Repetați această procedură de 4 ori.

7. Apoi scoateți mărgele de portocale și lăsați-le să se scurgă.

8. Turnați 300 ml de apă în cratiță și presărați zahărul. Puneți cratița la foc și aduceți siropul la fierbere. Puneți mărgelele (scoateți-le de pe ață, deoarece se vor lipi de mâini) și fierbeți la foc mediu timp de aproximativ 30 de minute.

9. Lăsați dulceața să se răcească complet. Apoi adăugați sucul de lămâie și fierbeți dulceața încă o dată timp de 30 de minute.

10. Dulceața din coji de portocale este gata.

11. Nu aruncați niciodată cojile de portocale, preparați această dulceață gustoasă și bucurați-vă familia cu un deliciu original.

Echipa Bucătarul.eu vă dorește poftă bună alături de cei dragi!

1