Aluatul foietaj este unul dintre cele mai folosite tipuri de aluat pentru prepararea gustărilor dulci și sărate. Din aluat foietaj puteți pregăti diverse aperitive, plăcinte, prăjituri, pateuri sau cornuri. Astăzi vă oferim 4 rețete delicioase din aluat foietaj care o să vă salveze de fiecare dată, fie că aveți oaspeți neașteptați, doriți să preparați o plăcintă rapidă sau v-ați plictisit de sandwich-urile de la micul dejun.
În doar câteva minute veți obține cele mai gustoase și originale bucate, ideale pentru orice masă. Simplu, rapid și ușor puteți prepara gustări apetisante și savuroase pentru toată familia. Cumpărați mai multe pachete de aluat foietaj sau preparați aluatul acasă și folosiți-l la momentul potrivit.
Bucate din aluat foietaj
1. Tarte cu bacon și cașcaval
INGREDIENTE
-200-300 g de aluat foietaj
-3 ouă
-6 felii de bacon
-50 g de cașcaval tare
-sare, piper și verdeață după gust
Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor
MOD DE PREPARARE
1. Întindeți aluatul și tăiați-l în câteva pătrate cu latura de 7-10 cm.
2. Tapetați tava cu hârtie de copt și așezați pătratele de aluat. Formați bordurile la fiecare pătrat de 1 cm.
3. Spargeți câte un ou în fiecare pătrat, puneți deasupra câte 2 felii de bacon și presărați cașcavalul ras, un pic de sare și piper. Puteți adăuga verdeață tocată mărunt.
4. Coaceți tartele în cuptorul preîncălzit la 200 de grade timp de 15 minute.
2. Plăcintă cu varză
INGREDIENTE
-500 g de aluat foietaj
-1 varză mică
-3 lingurițe de sare
-130 g de unt
-7 ouă
Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor
MOD DE PREPARARE
1. Tăiați varza, sărați-o și amestecați-o bine. Lăsați varza într-o parte timp de 15 minute, apoi stoarceți-o.
2. Fierbeți 6 ouă și tăiați-le cubulețe. Amestecați ouăle cu varză și adăugați untul topit.
3. Întindeți aluatul foietaj în 2 straturi. Puneți un strat de aluat într-o formă de copt și așezați deasupra umplutura de varză. Acoperiți umplutura cu al doilea strat de aluat și lipiți marginile.
4. Spargeți un ou și ungeți aluatul. Încălziți aluatul la 180 de grade și coaceți plăcinta timp de aproximativ 40 de minute.
3. Șuberece
INGREDIENTE
-1 kg de aluat foietaj (fără drojdie)
-0.5 kg de carne tocată
-2 cepe
-50 g de unt
-5 căței de usturoi
-ulei
-sare și piper după gust
Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor
MOD DE PREPARARE
1. Curățați cepele și mărunțiți-le în blender. Amestecați-le cu carnea tocată, adăugați condimentele și usturoiul tocat mărunt.
2. Tăiați aluatul bucăți, formați biluțe și întindeți-le. Puneți umplutura și o bucățică de unt pe fiecare jumătate de turtă. Acoperiți carnea cu cealaltă jumătate de aluat și lipiți marginile.
3. Încingeți uleiul în tigaie și prăjiți șuberecele pe ambele părți până se vor rumeni. Așezați șuberecele pe prosoape de hârtie, ca să se absoarbă excesul de ulei.
4. Cornuri cu banane
INGREDIENTE
-200 g de aluat foietaj
-2 banane
-100 g de zahăr
-50 g de scorțișoară
-4 linguri de cremă nutella
Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor
MOD DE PREPARARE
1. Întindeți aluatul și tăiați-l triunghiuri. Ungeți fiecare bucată de aluat cu nutella.
2. Curățați fructele coapte. Tăiați bananele în 4 părți. Puneți câte o bucățică de banană pe fiecare triunghi.
3. Rulați fiecare bucată de aluat într-un rulou și lipiți marginile. Umplutura nu trebuie să iasă afară. Amestecați scorțișoara și zahărul și treceți fiecare rulou prin amestecul obținut.
4. Tapetați tava cu hârtie de copt și așezați cornurile. Încălziți cuptorul la 190 de grade și coaceți cornurile timp de 15 minute. Serviți-le calde.
Echipa noastră vă dorește poftă bună alături de cei dragi!