Astăzi, drag amator ale bucatelor delicioase, vă prezentăm o rețetă interesantă de biftecuri tartar. Acest fel de mâncare se prepară puțin diferit de cel clasic, dar nu înseamnă că nu este gustos, ci dimpotrivă, e mult mai suculent și savuros. Veți obține o cină destul de delicioasă și neobișnuită, care și se prepară simplu, chiar fără bătăi de cap.
INGREDIENTE
– 0,5 kg de carne tocată după gust
– 1+3 ouă
– 300 g de cartofi
– 200 g de ceapă
– 50 g de maioneză
– 150 g de cașcaval
– sare după gust
– piper negru măcinat după gust
– verdeață după gust
Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor
MOD DE PREPARARE
1. Curățați cartofii și spălați-i bine. Puneți cartofii într-o cratiță cu apă și puțină sare. Fierbeți cartofii până sunt aproape gata, apoi dați-i prin răzătoarea mare.
2. Puneți cartofii rași într-un bol și potriviți-i cu sare și piper negru măcinat după gust, apoi adăugați 30 g de maioneză. Amestecați bine compoziția.
3. Curățați ceapa, spălați-o și tăiați-o mărunt de tot. Prăjiți ceapa într-o tigaie încinsă cu ulei vegetal, până se va rumeni frumos.
4. Fierbeți 3 ouă într-o cratiță cu apă, timp de 10 minute. Decojiți ouăle și tăiați-le cuburi mici. Combinați ouăle tăiate cu maioneza rămasă într-un vas aparte.
5. Dați cașcavalul prin răzătoarea mică.
6. Tapetați tava de copt cu hârtie, apoi ungeți-o cu ulei vegetal. Combinați carnea tocată cu 1 ou și potriviți-o cu sare și piper negru măcinat după gust. Amestecați bine carnea tocată. Modelați din carnea tocată discuri de biftec, cu grosimea de 10 mm și așezați-le pe tavă, păstrând o mică distanță între acestea.
7. Faceți o mică adâncitură în biftecuri și puneți pe fiecare câte puțină ceapă, ouă și cartofi. Apoi ungeți (la dorință) biftecurile cu o grilă mică de maioneză. Presărați deliciul cu cașcavalul ras.
8. Dați tava la cuptorul preîncălzit până la temperatura de 180°C, pentru aproximativ 30 de minute. Timpul de coacere depinde de fiecare cuptor în parte.
9. Scoateți deliciul apetisant din cuptor și așezați-l pe o farfurie de servit. La dorință, puteți presăra gustarea savuroasă cu niște verdeață.
Echipa Bucătarul.eu vă dorește poftă bună alături de cei dragi!