Astăzi, drag amator ale bucatelor delicioase, vă prezentăm o rețetă superbă de pandișpan. Este cea mai simplă rețetă de preparare, după care veți obține un pandișpan destul de înalt, aerat, pufos și foarte gustos. Aluatul pentru pandișpan se prepară atât de simplu, încât chiar și un novice în arta culinară se va isprăvi minunat. Din cele mai accesibile ingrediente veți obține un pandișpan foarte bun, ideal ca bază pentru tortul preferat. După fantezie și gust puteți asambla un tort inedit și aspectuos, care va cuceri familia dragă.
INGREDIENTE
– 1 pahar de făină cernută
– 1 pahar de zahăr
– 6 ouă
– 1,5 linguriță praf de copt
– 1 lingură suc de lămâie sau oțet de 9%
Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor
MOD DE PREPARARE
1. Spargeți ouăle într-un bol și adăugați zahărul. Mixați ingredientele din bol, folosind robotul de bucătărie, timp de 1,5-2 minute. Ar trebui să obțineți o masă consistentă, pufoasă, de culoare albă. E important de știut: când bateți ingredientele, viteza trebuie crescută treptat, de la cea mai mică la cea mai mare.
2. Amestecați făina cernută cu praful de copt într-un bol aparte. Încorporați treptat ingredientele uscate în bolul cu masa spumantă. Omogenizați aluatul.
3. Luați o formă detașabilă de copt cu diametrul de 24 cm, tapetați-o cu hârtie și ungeți-o cu foarte puțin ulei vegetal. Ungeți și bordura cu foarte puțin ulei vegetal. Dacă veți unge forma de copt prea generos cu ulei vegetal, s-ar putea ca pandișpanul să nu crească în înălțime.
4. Turnați și răspândiți aluatul în formă. Dați forma la cuptorul preîncălzit până la temperatura de 180°C, pentru aproximativ 40-60 de minute. Timpul de coacere depinde de fiecare cuptor în parte. Faceți testul scobitorii.
5. Scoateți pandișpanul din cuptor și lăsați-l în formă să se răcească complet. Apoi îndepărtați forma și hârtia de copt.
6. Tăiați pandișpanul în 2-3 blaturi. Ungeți blaturile cu crema preferată și asamblați-le, formând un tort. Decorați tortul după gust.
7. Serviți desertul apetisant cu cea mai mare plăcere.
Echipa Bucătarul.eu vă dorește poftă bună alături de cei dragi!