Pastrama delicioasă de casă – o rețetă ce merită toată atenția! Pregătiți carnea în acest fel măcar o dată și nu o veți mai prefera pe cea din comerț!

Vă prezentăm o rețetă de pastrama de casă deosebit de aromată și delicioasă. Descoperiți cel mai simplu mod în care obțineți o pastrama de casă deosebit de savuroasă și suculentă, ce cu siguranță va fi pe placul tuturor. Acest mezel de casă delicios este o alternativă excelentă salamului din comerț. Este perfect atât pentru a fi folosit la pregătirea sandvișurilor, cât și în calitate de aperitiv la masa de sărbătoare.

INGREDIENTE

– 800-900 g carne de porc

– 2-3 lingurițe de sare

– 2-3 căței de usturoi

– 2 frunze de dafin

– 1 l de apă

– piper negru măcinat

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

MOD DE PREPARARE

1. Turnați apa într-o cratiță și puneți-o pe foc. Când apa va începe să fiarbă, adăugați în cratiță sarea, piperul, condimentele și frunza de dafin. Amestecați bine. Luați cratița de pe foc și lăsați apa să se răcească.

2. Aranjați în cratiță carnea și acoperiți-o cu folie alimentară. Dați cratița cu carne la frigider pentru 4-5 ore. Cel mai bine e să o lăsați peste noapte.

3. Scoateți carnea din marinată și aranjați-o pe un prosop de bucătărie. Frecați carnea cu puțină sare, piper și condimente. Întretăiați carnea și umpleți spațiile obținute cu felii de usturoi.

4. Preîncălziți cuptorul până la temperatura de 190°C. Aranjați carnea într-o pungă de copt. Adăugați frunzele de dafin din marinată. Legați punga și întretăiați-o puțin.

5. Coaceți carnea în cuptorul preîncălzit timp de 60 de minute. Tăiați partea de sus a pungii și întoarceți carnea la cuptor, astfel încât aceasta să se rumenească.

Echipa noastră vă dorește poftă bună alături de cei dragi!

1