Pastrama în stil polonez, fără coacere – cea mai moale, fină și suculentă carne din toate!

În mod tradițional, pastrama este un mezel, ce reprezintă o bucată de carne de porc, coaptă întreagă. La fel, puteți întâlni și pastrama de pui sau vită. Vă prezentăm o rețetă de pastrama de porc, pregătită într-un mod mai puțin tradițional – aceasta se fierbe în marinată. Deși la prima vedere pare a fi dificil de pregătit, venim să dovedim contrariul. Cel mai bine e să folosiți ceafa sau pulpa de porc. Smântâna va face carnea moale și condimentele vor avea un gust mai intens. La dorință, puteți folosi marinata la prepararea sosului bechamel. Obțineți un mezel deosebit de delicios, aromat, suculent și sățios, perfect pentru a fi servit la masa de sărbătoare.

INGREDIENTE

– 1 kg carne de porc

– 7 căței de usturoi

– 2 linguri de smântână

– 2 linguri de sare

– 5 boabe de piper negru

– 1.5 l de apă

– 2 linguri sos de soia

– 1 lingură de zahăr

– 1 frunză de dafin

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

MOD DE PREPARARE

1. Turnați apa într-o cratiță. Adăugați smântâna, sosul de soia, zahărul, sarea, usturoiul tocat, frunza de dafin și boabele de piper. Aduceți marinata până la fierbere, apoi adăugați în cratiță carnea.

2. Fierbeți carnea timp de 15-20 de minute. Stingeți focul și lăsați carnea, să se răcească în marinată. Când se va răci, dați cratița la frigider pentru 24 de ore.

3. Scoateți cratița din frigider și puneți-o iarăși pe foc. Fierbeți timp de 10 minute, apoi lăsați să se răcească. Scoateți carnea din cratiță și aranjați-o pe un prosop de bucătărie, astfel încât acesta să absoarbă umiditatea în exces. Înveliți carnea în folie de aluminiu și dați-o la frigider pentru 24 de ore.

4. Serviți carnea tăiată felii.

Echipa noastră vă dorește poftă bună alături de cei dragi!

1