Vă prezentăm o rețetă de pateuri delicioase, din aluat cu brânză de vaci și umplutură cu mere. Din cele mai simple și accesibile ingrediente obțineți o gustare caldă deosebit de delicioasă și aromată, ce nu va lăsa pe nimeni indiferent. Serviți-le cu smântână și orice băutură caldă, iar laudele cu siguranță nu vor întârzia să apară.
INGREDIENTE PENTRU ALUAT
-250 g brânză de vaci
-2 ouă
-1 linguriță de sare
-1 lingură de zahăr
-3 linguri de smântână
-2 linguri de ulei vegetal
-0.5 linguriță bicarbonat de sodiu stins cu oțet
-2 linguri de făină
Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor
INGREDIENTE PENTRU UMPLUTURĂ
-2 linguri de zahăr
-1-2 mere
Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor
MOD DE PREPARARE
1. Într-un bol mai adânc, amestecați brânza de vaci cu ouăle.
2. Adăugați zahărul, sarea, smântâna, uleiul vegetal și bicarbonatul de sodiu stins cu oțet. Amestecați până obțineți o masă omogenă.
3. Treptat, adăugați făina cerută. Amestecați încontinuu. Frământați un aluat omogen și nelipicios.
4. Spălați și curățați merele. Îndepărtați cotorul cu semințe și dați-le prin răzătoarea mare. Amestecați-le cu zahărul.
5. Împărțiți aluatul în porții mici și formați din fiecare câte o turtă.
6. Aranjai pe fiecare turtă aproximativ 1 lingură de umplutură și formați pateurile.
7. Prăjiți pateurile într-o tigaie încinsă cu ulei, pe ambele părți, până se rumenesc.
Notă: Puteți pregăti o porție dublă de pateuri, deoarece a doua zi aluatul devine mai moale, iar pateurile și mai delicioase.
Urmăriți modul de preparare în materialul video de mai jos.
Echipa noastră vă dorește poftă bună alături de cei dragi!