Pateuri de casă cu varză. Sunt cele mai gustoase!

Preparați pateuri delicioase ca la bunica, cu aluat dospit și umplutură savuroasă din varză. Pateurile sunt rumenite frumos, foarte apetisante, pufoase și gingașe. Aceste pateuri cu gustul din copilărie sunt foarte gustoase și se topesc în gură – o gustare extraordinară pentru orice masă. În calitate de umplutură puteți folosi: carne tocată, ouă fierte cu verdeață, piure de cartofi sau brânză. Aceste pateuri la tigaie sunt gustoase cu orice umplutură.

INGREDIENTE PENTRU ALUAT

-2 lingurițe de drojdie uscată

-250 ml de apă

-6-7 pahare de făină

-250 ml de lapte

-1 linguriță de sare

-100 ml de ulei

-2 linguri de zahăr

-2 ouă

-2 linguri de smântână

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

INGREDIENTE PENTRU UMPLUTURĂ

-500 g de varză

-2 morcovi

-2 tulpini de țelină

-1 rădăcină de păstârnac

-1 ceapă

-1.5 linguri de pastă de roșii

-1 lingură de zahăr

-1 linguriță de sare

-coriandru după gust

-piper negru măcinat după gust

-pătrunjel după gust

-ulei de măsline

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

MOD DE PREPARARE

1. Aluatul. Adăugați drojdia și un pic de zahăr în apa călduță (de 40-45 de grade), amestecați și lăsați maiaua timp de 10-15 minute, ca să facă spumă.

2. Apoi presărați zahărul rămas, sarea, spargeți ouăle, puneți smântâna și uleiul (toate ingredientele trebuie să fie de temperatura camerei).

3. Încorporați laptele cald și adăugați treptat făina cernută. Amestecați ingredientele și frământați un aluat moale și care să nu se lipească de mâini. Frământați aluatul pe masă cu mâinile unse cu ulei.

4. Acoperiți aluatul cu folie alimentară și lăsați-l la dospit timp de 1-1.5 ore.

5. După ce aluatul și-a dublat volumul, trebuie să-l frământați încă o dată, presărându-l cu făină. Acoperiți-l cu un prosop și lăsați-l să stea timp de 10 minute.

6. Umplutura. Tocați verdeața mărunt. Dați morcovul și păstârnacul prin răzătoarea mare, mărunțiți ceapa, țelina și pătrunjelul cu cuțitul.

7. Turnați uleiul de măsline într-o tigaie încinsă și prăjiți ceapa până va deveni transparentă, apoi adăugați morcovul ras, păstârnacul și tulpinile de țelină.

8. Căliți legumele timp de câteva minute și adăugați varza tocată. Acoperiți tigaia cu capac și înăbușiți umplutura timp de 5 minute.

9. Asezonați umplutura cu sare, zahăr, piper negru măcinat, coriandru și pastă de roșii. Puteți dizolva pasta de roșii cu 3-4 linguri de apă, ca să obțineți un sos de roșii.

10. Amestecați toate ingredientele, acoperiți cu capac și înăbușiți timp de 5-7 minute.

11. La sfârșit adăugați verdeața și lăsați umplutura să se răcească puțin.

12. Împărțiți aluatul în biluțe, apoi întindeți-le în cercuri cu grosimea de 0.7-1 cm.

13. Puneți la mijloc umplutura de varză și lipiți marginile, formând pateurile.

14. Turnați o cantitate mare de ulei într-o tigaie adâncă sau într-un ceaun, puneți pateurile și prăjiți-le pe ambele părți până se vor rumeni.

15. Așezați pateurile pe prosoape de hârtie, ca să se absoarbă excesul de ulei.

Priviți modul de preparare mai detaliat în videoclipul de mai jos.


Echipa noastră vă dorește poftă bună alături de cei dragi!

1