Cartofii la cuptor reprezintă una din cele mai populare garnituri. Deseori, aceștia se transformă într-un fel de mâncare banal, pe care familia îl întâmpină cu mai puțină admirație. Vă îndemnăm să plecați de la rețeta clasică de coacere a cartofilor în pungă și să-i coaceți cu ierburi aromate și bere. Veți obține o garnitură atât de fină, delicioasă și aromată, încât nimeni nici nu va observa felul principal.
INGREDIENTE
-450 g de cartofi noi
-2 linguri de unt
-350 ml de bere blondă
-ierburi de Provence
-sare
-piper negru măcinat
Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor
MOD DE PREPARARE
1. Spălați bine cartofii. Tăiați-i în câteva părți. Păstrați coaja.
2. Într-un bol, amestecați cartofii cu condimentele.
3. Așezați un fragment de folie de aluminiu pe o tavă de copt. Adunați marginile spre centru, astfel încât să obțineți o ”cupă”. Așezați în cupa obținută cartofii, apoi turnați berea. Strângeți bine marginile foliei.
4. Coaceți cartofii în cuptorul preîncălzit până la temperatura de 180°C timp de 25 de minute. Scoateți cartofii din cuptor și acoperiți-i cu untul tăiat bucăți mici. Lăsați cartofii pentru câteva minute.
Echipa Bucătarul.eu vă dorește poftă bună alături de cei dragi!