Prăjitură cu aluat fraged și brânză de vaci – un desert atât de fin și delicios, încât se topește în gură!

Deși prăjiturile de casă cu brânză par a fi banale, vă îndemnăm să-i bucurați pe cei dragi cu un desert special. Vă prezentăm rețeta unei prăjituri delicioase cu aluat fraged și brânză de vaci. Aceasta se prepară foarte simplu, iar în rezultat obțineți cel mai fin, moale și aromat desert din toate. Acesta este numai bun atât pentru cina de familie, cât și pentru masa de sărbătoare.

INGREDIENTE PENTRU ALUAT

-3 pahare de făină

-250 g de unt

-1/2 pahar de zahăr

-1/2 linguriță bicarbonat de sodiu

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

INGREDIENTE PENTRU UMPLUTURĂ

-400-500 g brânză de vaci

-1/2 pahar de zahăr

-1/2 pahar de smântână

-70 g de stafide

-3 linguri de griș

-1/3 linguriță bicarbonat de sodiu

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

MOD DE PREPARARE 

1. Pregătiți umplutura: amestecați brânza de vaci cu smântâna. Adăugați zahărul, grișul și bicarbonatul de sodiu. Amestecați.

2. Turnați în vasul cu stafide apă clocotită și lăsați-le să se înmoaie. Scurgeți-le de apă și adăugați-le în amestecul cu brânză.

3. Pregătiți aluatul: frecați untul cu făina cernută, până obțineți o masă fărâmicioasă. Adăugați zahărul și bicarbonatul de sodiu. Amestecați.

4. Așezați în forma de copt 2/3 din aluatul obținut. Întindeți-l (cu mâinile sau cu furculița) într-un blat uniform. Turnați umplutura și uniformizați-o.

5. Presărați umplutura cu aluatul rămas și dați forma la cuptorul preîncălzit până la temperatura de 200-220°C pentru 30 de minute. Timpul de coacere depinde de fiecare cuptor în parte. Scoateți prăjitura din cuptor și lăsați-o să se răcească.

Echipa noastră vă dorește poftă bună alături de cei dragi!

1