Prăjitura cu mere în orice fel de combinație se prepară foarte simplu. O puteţi face şi de post şi este delicioasă pentru cei mici. Are o textură foarte pufoasă, este moale și fragedă, sigur o să placă chiar și celor mai mofturoși – în plus se gătește simplu, fără tehnici deosebite sau ingrediente greu de găsit.
Ingrediente
-1 pahar de chefir degresat
-1 pahar de griș
-1/2 pahar de zahăr
-2 ouă
-1 pachețel de vanilie
-3 mere de dimensiune medie (de culoare roșie)
-1 lingură de suc de lămâie
-1 pachețel de praf de copt
Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor
Mod de preparare
1. Amestecați chefirul cu grișul, ouăle, zahărul, vanilia și praful de copt.
2. Obțineți o masă omogenă. Acoperiți vasul cu aluat cu un capac și dați-l la frigider pentru 30 de minute.
3. Curățiți merele. Dați-le prin răzătoare mică.
4. Stropiți merele cu sucul de lămâie. La dorință, puteți adăuga puțină scorțișoară pentru aromă.
5. Amestecați aluatul cu merele.
6. Ungeți o tavă de copt cu ulei și presărați-o cu puțină făină.
7. Turnați aluatul în tava de copt și coaceți prăjitura timp de 40 de minute.
Echipa Bucătarul.eu vă dorește poftă bună alături de cei dragi!