Prăjitură de toamnă, cu prune! Aroma irezistibilă îi va aduce pe toți la bucătărie!

Prăjiturele celebre pot fi preparate aproape cu orice fructe. Vă prezentăm rețeta prăjiturii cu prune, ce este o adevărată savoare! Prunele sunt pline de vitamine, fapt ce joacă un rol benefic asupra organismului uman. Prăjitura cu prune este extraordinară și foarte aromată. Aceasta poate fi servită la cina de familie, la picnic sau masa de sărbătoare. Un desert dulce-acrișor, ce va fi pe placul tuturor!

INGREDIENTE

– 800 g de prune

– 225 g de unt

– 225 g de zahăr

– 0,5 linguriță de scorțișoară sau vanilie

– 4 ouă

– 350 g de făină

– 7 g praf de copt

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

MOD DE PREPARARE 

1. Spălați prunele și îndepărtați sâmburii. Tăiați prunele în jumătate.

2. Ungeți o formă de copt (diametrul de 26-28 cm) cu unt moale (la temperatura camerei) și presărați cu făină sau pesmeți.

3. Bateți ouăle cu ajutorul unui mixer.

4. Bateți într-un bol untul cu zahărul, apoi adaugați scorțișoara. Amestecați cu ajutorul mixerului, până obțineți o masă omogenă. Volumul acesteia trebuie să se dubleze.

5. Turnați ouăle bătute cu un jet subțire și amestecați încontinuu, până obțineți o masă omogenă.

5. Adăugați făina cernută și praful de copt. Frământați bine aluatul, cu mâinile. Astfel, prăjitura va rămâne aerată după coacere. Obțineți un aluat pufos, puțin mai dens decât cel pentru pandișpan.

6. Turnați aluatul în formă și uniformizați-l. Așezați prunele în aluat, pe jumătate.

7. Dați forma la cuptorul preîncălzit până la temperatura de 180 grade pentru 50-60 de minute. Timpul de coacere depinde de fiecare cuptor în parte. La dorință, decorați cu zahăr pudră.

Echipa noastră vă dorește poftă bună alături de cei dragi!

1