Vă prezentăm astăzi, drag amator ale bucatelor delicioase, o rețetă genială de prăjitură delicioasă cu mere. Este într-adevăr o rețetă genială. Veți obține un desert aspectuos, aromat, pufos, cu umplutură amețitor de delicioasă și suculentă. Conurile rumene și apetisante sunt numai bune pentru a fi servite cu o ceașcă de ceai aromat sau chiar luate la pachet. Puteți folosi de fiecare dată un alt fel de umplutură, fie cu nuci, stafide sau chiar fructe uscate. De fiecare dată veți obține un alt fel de desert delicios, pe placul familiei dragi.
INGREDIENTE
– 350 g de făină cernută
– 4 g de drojdie uscată
– 1,5 lingură de zahăr
– 250 ml de lapte
– 1 linguriță de sare
– 3 linguri de ulei vegetal
Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor
INGREDIENTE PENTRU UMPLUTURĂ
– 1 portocală
– 3 linguri de zahăr
– 20 g de unt
– 5 mere
– 1 linguriță de amidon
– 1 linguriță de scorțișoară
– 250 g cremă de brânză de vaci
– 2 gălbenușuri
– 1 linguriță de susan
Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor
MOD DE PREPARARE
1. Pregătiți maiaua: combinați într-un vas drojdia uscată cu 1,5 linguri de zahăr. Apoi turnați 100 ml de lapte cald și 2 linguri de făină cernută. Amestecați ingredientele. Acoperiți vasul cu un prosop și lăsați-l pentru 20 de minute la un loc cald.
2. Turnați făina rămasă într-un bol, potriviți-o cu sare. Turnați laptele cald rămas și maiaua. Amestecați aluatul folosind lingura, apoi turnați uleiul vegetal. Frământați aluatul. Acoperiți aluatul cu un prosop și lăsați-l pentru 20 de minute, la un loc cald.
3. Pregătiți umplutura: stoarceți sucul de portocală într-un vas. Turnați 4 linguri de suc de portocală într-o tigaie încinsă. Răzuiți 1 linguriță de coajă de portocală. Adăugați-o în tigaia cu suc de portocală, apoi presărați cu zahăr. Amestecați, folosind spatula, până se dizolvă zahărul.
4. Decojiți merele și îndepărtați cotorul cu semințe. Tăiați merele cuburi mici.
5. Apoi adăugați în tigaie untul și merele tăiate. Presărați umplutura cu scorțișoară și amestecați-o.
6. Dizolvați amidonul într-o lingură de suc de portocală.
7. Prăjiți merele până se va evapora excesul de lichid, apoi adăugați amidonul dizolvat. Amestecați umplutura și luați-o de pe foc.
8. Așezați aluatul pe masa înfăinată, mai frământați-l puțin. Apoi împărțiți-l în 4 părți egale.
9. Întindeți din fiecare parte de aluat câte un blat rotund, egal cu diametrul formei de copt. Ungeți blatul cu crema de brânză de vaci.
10. Tăiați blatul în două jumătăți egale, apoi așezați câte o lingură de umplutură în ambele colțuri ale blatului. Înfășurați jumătatea de blat în formă de con, din ambele părți și uniți-le (precum în poza de mai jos).
11. Procedați la fel cu blaturile și umplutura rămasă.
12. Așezați conurile în forma de copt, preventiv tapetată cu hârtie și lăsați-le pentru 20 minute la un loc cald.
13. Bateți gălbenușurile într-un vas și ungeți prăjitura, folosind pensula de silicon. Presărați deliciul cu semințe de susan.
14. Dați tava la cuptorul preîncălzit până la temperatura de 180°C, pentru 30 de minute. Timpul de coacere depinde de fiecare cuptor în parte.
15. Așezați prăjitura aromată și delicioasă pe un platou. Serviți cu mare plăcere.
Echipa Bucătarul.eu vă dorește poftă bună alături de cei dragi!