Prăjitură ”Șarlotă cu varză” – o gustare delicioasă, ce se prepară simplu și rapid!

Vă prezentăm astăzi, drag amator ale bucatelor delicioase, o rețetă interesantă de șarlotă cu varză. Surprinzător, dar prăjitura sărată se dovedește a fi foarte fină, apetisantă și gustoasă. Aroma răspândită prin bucătărie, vă va trezi imediat pofta de mâncare. Prăjitura se prepară foarte simplu și chiar fără prea mult efort. Cu siguranță veți nota rețeta în cartea de bucate, deoarece există multe rețete pentru o astfel de prăjitură, dar aceasta este cea mai accesibilă.

INGREDIENTE  

– 200 g de făină cernută

– 100 ml de chefir

– 100 ml de maioneză

– 3 ouă

– 1 morcov

– 0,5 kg de varză

– 0,5 linguriță bicarbonat de sodiu

– 0,5 linguriță suc de lămâie

– sare după gust

– 30 g de unt

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor  

MOD DE PREPARARE  

1. Combinați într-un bol ouăle cu chefirul, maioneza, sarea și bicarbonatul de sodiu. Amestecați ingredientele folosind telul, apoi adăugați făina cernută. Omogenizați aluatul. Acoperiți bolul cu aluat cu prosop și lăsați-l pentru 30 minute.

2. Tăiați varza fideluță. Curățați morcovul, spălați-l și dați-l prin răzătoarea mare. Prăjiți legumele într-o tigaie încinsă cu ulei vegetal, până se vor înmuia. Potriviți legumele cu sare după gust și stropiți-le cu suc de lămâie. Opriți focul.

3. Ungeți o tavă de copt cu unt și pudrați-o cu făină. Turnați și răspândiți o parte bună de aluat în tavă. Uniformizați aluatul într-un strat. Răspândiți deasupra aluatului umplutura, uniformizând-o, folosind spatula. Acoperiți umplutura cu aluatul rămas. Răspândiți și uniformizați aluatul.

4. Dați tava la cuptorul preîncălzit până la temperatura de 180°C, pentru aproximativ 40-50 de minute. Timpul de coacere depinde de fiecare cuptor în parte. Serviți prăjitura gingașă și aromată cu cea mai mare plăcere.

Echipa Bucătarul.eu vă dorește poftă bună alături de cei dragi!

1