Astăzi vă oferim o rețetă apetisantă de pui la cuptor preparat în stil georgian. Puiul mai întâi se prăjește, după care se porționează, se stropește cu sos aromat de lapte și usturoi și se coace la cuptor timp de câteva minute. Puiul preparat după această rețetă este extrem de fraged, savuros și suculent, ideal pentru un prânz de weekend. Toată familia va aprecia această mâncare delicioasă!
INGREDIENTE
-1 pui
-5-7 căței de usturoi
-5 linguri de ulei pentru prăjit
-50 g de unt
-1 pahar de lapte
-condimente georgiene (hamei-suneli, adjică, coriandru, etc) după gust
-sare și piper după gust
Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor
MOD DE PREPARARE
1. Pentru prepararea acestui fel de mâncare este preferabil să folosiți un pui tânăr. Spălați puiul, curățați-l și tăiați-l de-a lungul pieptului. Bateți-l atent cu un ciocan, pentru ca puiul să aibă o formă mai plată.
2. Frecați puiul pe toate părțile cu sare și condimente. În calitate de condiment am folosit adjică sub formă de pastă. Puteți lăsa puiul timp de 30 de minute sau îl puteți prăji imediat.
3. Încălziți uleiul în tigaie și așezați puiul. Acoperiți puiul neapărat cu un capac greu sau puneți o greutate deasupra unui capac obișnuit.
4. Prăjiți puiul pe o parte timp de 15 minute până se va rumeni frumos. Apoi întoarceți-l pe cealaltă parte și prăjiți-l timp de 15 minute până se va rumeni frumos. Puiul trebuie să fie aproape gata.
5. Scoateți puiul prăjit pe un tocător și tăiați-l bucăți.
6. Puneți bucățile de pui într-o formă de lut sau într-o formă de copt.
7. În timp ce prăjiți puiul, puteți prepara sosul. Puneți untul și usturoiul pisat într-o tigaie și prăjiți la foc mic până usturoiul se va rumeni ușor. Puteți adăuga un pic de sare. Apoi adăugați laptele, aduceți-l la fierbere, reduceți focul și fierbeți timp de câteva minute până se va îngroșa un pic.
8. Turnați sosul obținut peste bucățile de carne. Încălziți cuptorul în prealabil la 200 de grade și puneți puiul.
9. Coaceți-l timp de 15 minute, nu mai mult, ca să nu uscați carnea. Apoi scoateți puiul din cuptor și serviți-l la masă.
Echipa Bucătarul.eu vă dorește poftă bună alături de cei dragi!