Astăzi, drag amator ale bucatelor delicioase, vă prezentăm o rețetă excepțională de pliculețe cu cartofi și cașcaval, împrumutată din bucătăria tradițională uzbecă. Acest preparat din aluat fin, cu umplutură generoasă și consistentă de cartofi cu cașcaval, copt la tigaie, este absolut fantastic și foarte apetisant. Bucurați-i pe cei dragi cu un deliciu ce merită toată atenția.
INGREDIENTE
– 400 g de făină cernută
– 250 ml de lapte
– 1 linguriță de sare
– 50-80 g de unt
Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor
INGREDIENTE PENTRU UMPLUTURĂ
– 5 cartofi
– mărar
– sare
– boia roșie
– chimion
– 200 g de cașcaval
Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor
MOD DE PREPARARE
1. Fierbeți laptele într-o cratiță. Presărați laptele cu sare și amestecați.
2. Uniți într-un bol mai adânc făina cernută cu laptele fierbinte. Amestecați puțin ingredientele, apoi frământați aluatul.
3. Puneți aluatul într-o pungă alimentară și lăsați-l pentru 30 minute.
4. Pregătiți umplutura: curățați cartofii și fierbeți-i. Dați cartofii fierți prin răzătoarea mare. Spălați și tocați verdeața.
5. Uniți într-un bol cartofii rași cu verdeața tocată. Potriviți cu condimente. Amestecați bine umplutura.
6. Dați cașcavalul prin răzătoarea mare.
7. Împărțiți umplutura în 4 părți egale. Împărțiți aluatul în 4 părți egale.
8. Modelați bile din aluat. Iar puneți-le în pungă și lăsați-le pentru puțin timp.
9. Luați o bilă de aluat, aplatizați-o puțin, apoi întindeți-o într-un blat, folosind un făcăleț. Ungeți blatul bine cu unt.
10. Așezați în centrul blatului 2 linguri de umplutură, aplatizați-o ușor, formând o turtă rotundă. Presărați umplutura cu cașcaval.
11. Împăturiți blatul de-a lungul. Iar ungeți-l bine cu unt. Împăturiți capetele rămase ale blatului. Veți obține un pliculeț.
12. Aplatizați ușor pliculețul pe ambele părți, folosind făcălețul. Repetați procesul de 2-3 ori.
13. Prăjiți pliculețul pe o tigaie încinsă cu ulei, la foc mic. Acoperiți tigaia cu un capac.
14. Ungeți pliculețul pe partea rumenă cu unt topit, folosind o pensulă de silicon.
15. Coaceți deliciul până se va rumeni frumos pe ambele părți. Procedați astfel cu aluatul și umplutura rămasă.
16. Aranjați pliculețele delicioase pe o farfurie și acoperiți-le cu un capac. Lăsați-le la temperatura camerei pentru 30 de minute.
Echipa Bucătarul.eu vă dorește poftă bună alături de cei dragi!