Roșii conservate cu ceapa și ulei – delicios!

Vă prezentăm o rețetă delicioasă de roșii conservate cu ceapă și ulei, care cu siguranță va deveni una din cele mai preferate la toți iubitorii de această minunată legumă. Vă așteaptă o abundență de gust și aromă! Această gustare nu va fi trecută cu vederea de nimeni la cina de familie sau masa de sărbătoare.

Ingrediente

– 5 kg de roșii

– 5 cepe

– 1 legătură de pătrunjel

– 3-4 căței de usturoi

– 1 lingură de ulei vegetal

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

Ingrediente pentru marinadă

– 3 l de apă

– 3 linguri de sare

– 7 linguri de zahăr

– 3-4 boabe de piper negru

– 2 frunze de dafin

– 1 pahar de oțet 9%

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

Mod de preparare

1. Spălați roșiile. Tăiați-le în felii sau jumătăți.

2. Tocați pătrunjelul.

3. Tăiați ceapa rondele.

4. La fundul unui borcan cu volumul de 3 l aranjați pătrunjel tocat, cățeii de usturoi curățiți, apoi roșiile.

5. Deasupra roșiilor aranjați ceapa, apoi iarăși pătrunjelul și roșiile. Aranjați în acest fel mai multe straturi, astfel încât roșiile să se pătrundă cu gustul și aroma pătrunjelului și a cepei.

6. Turnați în borcan 1 lingură de ulei vegetal.

7. Pregătiți marinada, amestecând toate ingredientele, înafară de oțet. Fierbeți marinada, apoi turnați oțetul.

8. Lăsați marinada să se răcească. Apoi turnați-o peste roșii.

9. Sterilizați borcanele cu roșii timp de 15 minute. La fundul cratiței cu apă puneți un prosop sau tocător mic de lemn.

10. Închideți borcanele cu capace.

Savurați cu plăcere!

Echipa Bucătarul.eu vă dorește poftă bună alături de cei dragi!