Vă prezentăm o rețetă de ruladă delicioasă cu cremă. Urmăriți modul de preparare al acesteia și vă veți convinge că nu există un desert mai simplu decât această ruladă. Obțineți o prăjitură fină, dulce și aromată, ce corespunde tuturor standardelor de calitate. Pregătiți rulada cu creme diferite și de fiecare dată veți obține un nou desert uimitor.
Ingrediente
– 90 g de făină
– 3 ouă
– 90 g de zahăr
– cremă după gust
Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor
Mod de preparare
1. Bateți ouăle cu zahărul, folosind un mixer la viteză maximă, timp de cel puțin 5 minute. Obțineți un amestec alb și pufos.
2. Adăugați la spuma de ouă făina cernută și amestecați cu ajutorul unei spatule. Amestecați fără a depune prea mult efort, până obțineți o masă omogenă.
3. Tapetați o tavă de copt cu hârtie și turnați în aceasta aluatul. Întindeți-l pe toată suprafața, folosind o spatulă.
4. Coaceți blatul în cuptorul preîncălzit până la temperatura de 190°C timp de 13-17 minute. Faceți testul scobitorii.
5. Aranjați pe suprafața de lucru un prosop umed.
6. Aranjați blatul pe prosop și rulați-l. Lăsați-l să se răcească.
7. Îndepărtați hârtia de copt.
8. Ungeți blatul cu crema preferată. Rulați-l și lăsați-l să se pătrundă cu cremă.
Echipa noastră vă dorește poftă bună alături de cei dragi!