Ruladă “Mimoza” – salată delicioasă în lipie

“Mimoza” este o salată din bucătăria rusească. Echipa Bucătarul.eu vrea să vă surprindă cu o aranjare fabuloasă a acestei salate în lipie. Astfel este mai aspectuoasă, se taie în felii și servește în calitate de aperitiv pe mesele festive.

Salata “Mimoza” este foarte gustoasă, gingașă, poate fi pregătită în mai multe straturi și trebuie să stea mai mult timp la frigider ca să se întrepătrundă mai bine aromele. Această salată poate fi pregătită la orice ocazie, este foarte apetisantă, consistentă și are un farmec aparte.

Ingrediente

– 3 foi de lipie

– 250 g de maioneză

– 3 ouă fierte

– 150-200 g de cașcaval

– 1 conservă de scrumbie (altă conservă de pește)

– mărar

– ceapă verde

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

Mod de preparare

1. Aranjați lipia. Ungeți fiecare foaie cu maioneză.

2.Radeți ouăle pe prima foaie, pe a doua – cașcavalul, iar pe a treia – pisați peștele cu o furculiță. Presărați deasupra pe fiecare foaie mărar și ceapă verde tocată mărunt.

3. Rulați prima foaie sub formă de rolă.

4. Puneți-o la margine în cea de-a doua foaie de lipie și rulați (una peste alta). Puneți rola obținută în a treia foaie și rulați rulada până la capăt. Înveliți-o într-o folie alimentară și dați-o la frigider. Cel mai bine să o lăsați peste noapte, ca să se îmbibe bine.

Echipa Bucătarul.eu vă dorește poftă bună alături de cei dragi!

1