Rulouri crocante din lipie cu umplutură delicioasă de măruntaie de pui

Pentru o masă rapidă și gustoasă, echipa Bucătarul.eu vă recomandă o rețetă de antreu simplu, dar foarte delicios și sățios. Rolourile crocante din lipie, cu un subtil parfum oriental, sigur vor fi pe placul celor mai pretențioși meseni!

Ingrediente

– 6 foi de lipie

– 200 g de pipote de pui

– 200 g inimi de pui

– 150 g de cașcaval

– 2 ouă

– ceapă verde

– mărar

– sare și piper negru

– ulei pentru prăjit

Mod de preparare

1. Fierbeți pipotele și inimile de pui, apoi mărunțiți-le cu ajutorul blenderului.

2. Tocați mărunt mărarul și ceapa și adăugați-le peste amestecul de măruntaie.

3. Dați cașcavalul prin răzătoare măruntă și amestecați-l cu celelalte ingrediente. Adăugați gălbenușurile de ou, presărați cu sare și piper și amestecați bine. Umplutura este gata.

4. Tăiați lipia în formă de triunghi, puneți umplutura pe marginea lipiei și înfășurați-o în formă de „trabuc”. Ungeți capetele cu albuș de ou.

5. Prăjiți-le în tigaie cu ulei încins. Aranjați-le pe un platou cu șervețele de bucătărie pentru a absoarbe grăsimea în exces.

6. Rețeta rulourilor crocante este gata. Se servesc cu smântână.

Echipa Bucătarul.eu vă dorește poftă bună alături de cei dragi!