Vă prezentăm o rețetă de rulouri delicioase din lipii, cu crenvurști, cașcaval și piure de cartofi. Din cele mai accesibile ingrediente obțineți o gustare caldă deosebit de delicioasă, aromată și sățioasă. Rulourile se obțin rumene, ușor crocante și foarte apetisante. Pentru a economisi din timp puteți folosi piureul rămas din ziua precedentă. O astfel de gustare este perfectă pentru a fi servită la micul dejun, prânz sau luată la pachet.
INGREDIENTE
-3 lipii subțiri
-8 crenvurști
-200 g de cașcaval
-400 g piure de cartofi
-1 ceapă
-30 g de unt
-ulei rafinat de floarea soarelui
Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor
MOD DE PREPARARE
1. Curățați și tocați ceapa. Prăjiți-o într-o tigaie bine încinsă, cu ulei și puțin unt, până se va rumeni.
2. Amestecați ceapa prăjită cu piureul de cartofi.
3. Dați cașcavalul prin răzătoarea mică.
4. Dacă folosiți crenvurști de casă (mai groase), tăiați-le de-a lungul, în jumătate. Dacă le folosiți pe cele din comerț, le puteți păstra întregi.
5. Tăiați lipiile bucăți mai mici, cu lungimea de 20 cm. Lățimea lipiei trebuie să fie egală cu lungimea crenvurștului. Folosiți un foarfece.
6. Ungeți o bucată de lipie cu un strat subțire de piure. Presărați cu cașcaval ras. Așezați un crenvurșt și rulați lipia. Repetați procesul cu celelalte porții de lipie.
7. Așezați rulourile obținute într-o tigaie cu ulei încins. Prăjiți-le la foc moderat, pe ambele părți, până se vor rumeni. Cel mai bine e să acoperiți tigaia cu un capac.
8. Serviți rulourile cu smântână sau sosul preferat.
Echipa noastră vă dorește poftă bună alături de cei dragi!