În plin sezon cald, gustările ce pot fi cu ușurință luate la pachet sunt la mare căutare. Vă prezentăm rețeta unor rulouri delicioase din lipii. Acestea se prepară uimitor de simplu și rapid, din cele mai accesibile ingrediente. Prăjite la tigaie, coapte la cuptor sau la grătar, oricum veți obține niște rulouri deosebit de savuroase și aromate, cu umplutură fină și cremoasă.
INGREDIENTE
-2 lipii subțiri
-4 ouă
-200 g de cașcaval
-1 legătură de verdeață
-3 linguri smântână de casă (sau maioneză de casă)
-ulei de floarea soarelui rafinat
-sare
Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor
MOD DE PREPARARE
1. Fierbeți ouăle într-o cratiță cu apă și sare, timp de 8 minute. Lăsați-le să se răcească și curățați-le. Dați-le prin răzătoarea mare.
2. Spălați și uscați verdeața. Tocați-o. Dați cașcavalul prin răzătoarea mare.
3. Într-un bol, amestecai ouăle rase cu verdeața, cașcavalul și smântâna. Potriviți cu sare după gust.
4. Tăiați fiecare lipie în 4-6 părți dreptunghiulare. Așezați pe fiecare porție de lipie umplutura și întindeți-o într-un start uniform. Rulați lipia.
5. Puneți o tigaie pe foc și turnați în aceasta o cantitate suficientă de ulei. Așezați rulourile în tigaia încinsă și prăjiți-le pe ambele părți, până se vor rumeni.
Notă: Înainte de prăjire, puteți înmuia rulourile în ou bătut. Dacă doriți o gustare mai ușoară și dietetică, ungeți rulourile cu ou bătut și dați-le la cuptor.
Echipa Bucătarul.eu vă dorește poftă bună alături de cei dragi!