O gustare economică, foarte gustoasă și foarte rapidă – această rețetă mă salvează mereu!

Vă prezentăm rețeta unui aperitiv deosebit de savuros și apetisant. Rulourile din lipii, cu doua feluri de umplutură, se obțin deosebit de apetisante și sunt foarte economice. Acestea se prepară simplu și foarte rapid, fiind perfecte chiar și pentru masa de sărbătoare. Experimentați cu ingredientele preferate și surprindeți-vă familia cu un deliciu original.

INGREDIENTE

-2 lipii subțiri (sau lipii de casă)

-unt

-1 gălbenuș + 1 lingură de lapte

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

INGREDIENTE UMPLUTURA NR.1

-400 g de cartofi

-3 fire de mărar

-0.5 linguriță de sare

-2 căței de usturoi

-100 g de cașcaval

-piper negru măcinat

-semințe de susan

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

INGREDIENTE UMPLUTURA NR.2

-4 ouă

-200 g de cașcaval

-1 legătură de ceapă verde

-2 linguri de smântână

-sare după gust

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

MOD DE PREPARARE 

1. Pregătiți umplutura Nr.1: spălați și curățați cartofii. Așezați-i într-o cratiță și turnați apă. Adăugați puțină sare și puneți cratița pe foc. Fierbeți cartofii până vor fi gata.

2. Scurgeți cartofii de apă și faceți un piure.

3. Spălați și tocați mărarul. Dați cașcavalul prin răzătoarea mare.

4. Curățați și presați usturoiul. Amestecați piureul de cartofi cu verdeața tocată, cașcavalul ras și usturoiul presat. Potriviți cu condimente după gust și amestecați bine.

5. Tăiați o lipie mare în dreptunghiuri de aproximativ 13 x 18 cm.

6. Așezați pe marginea fiecărui dreptunghi câte o porție de umplutură. Întindeți-o uniform și rulați lipia. Repetați procesul cu toate dreptunghiurile.

7. Tapetați o tavă de copt cu hârtie și ungeți-o cu unt. Așezați rulourile obținute pe tavă.

8. Bateți un gălbenuș cu 1 lingură de lapte. Ungeți rulourile cu amestecul obținut și presărați-le cu semințe de susan.

9. Dați tava la cuptorul preîncălzit până la temperatura de 200°C pentru 15 minute.

10. Pregătiți umplutura Nr.2: fierbeți ouăle într-o cratiță cu apă și sare, timp de 8 minute. Lăsați-le să se răcească și curățați-le. Dați-le prin răzătoarea mare.

11. Dați cașcavalul prin răzătoarea mare. Spălați și tocați mărunt ceapa verde.

12. Într-un bol, amestecați ouăle cu cașcavalul, ceapa verde și smântâna. Potriviți cu condimente după gust.

13. Tăiați a doua lipie mare în dreptunghiuri de aproximativ 13 x 18 cm. Așezați pe marginea fiecărui dreptunghi câte o porție de umplutură. Întindeți-o uniform și rulați lipia. Repetați procesul cu toate dreptunghiurile.

14. Ungeți-le cu albuș bătut și coaceți-le la temperatura de 200°C timp de 15 minute. Rulourile pot fi servite atât calde, cât și reci.

Echipa noastră vă dorește poftă bună alături de cei dragi!