Salată de sezon “Pereche nedespărțită”. Se prepară în doar 2 minute!

Fileul de pui și porumbul conservat – combinația ideală în orice mâncare, de unde vine și titlul acestei salate delicioase. Castraveții proaspeți, verdeața și ouăle oferă salatei un gust proaspăt, intens și aromat. Această salată gustoasă se prepară foarte repede, dacă ați pregătit toate ingredientele în prealabil. Salata va dispărea de pe masă cât ai clipi din ochi.

INGREDIENTE

–1 file de pui

–2 castraveți proaspeți (medii)

–1 legătură de ceapă verde

–300 g de porumb conservat

–5 g de mărar

–4 linguri de smântână

–2 ouă fierte

–sare și piper negru măcinat după gust

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

MOD DE PREPARARE

1. Spălați fileul de pui, puneți-l într-o cratiță cu apă clocotită, adăugați sare și piper după gust.

2. După ce va începe să fiarbă, fierbeți fileul timp de 20 de minute și lăsați-l să se răcească complet în supă.

3. Carnea fiartă astfel este suculentă, gingașă, moale și ideală pentru salate.

4. Tăiați fileul rece cubulețe.

5. Spălați castraveții, uscați-i și tăiați-i cubulețe.

6. Tocați mărunt ceapa verde și mărarul.

7. Curățați ouăle fierte de coajă și tăiați-le bucățele mici.

8. Puneți toate ingredientele tăiate într-un bol adânc și adăugați porumbul conservat (sau fiert).

9. Asezonați salata cu sare, piper și smântână (sau iaurt natural).

10. Amestecați bine și serviți salata la masă.

 

Echipa Bucatarul.eu  vă dorește poftă bună alături de cei dragi!

1