Salată – jeleu de legume la borcan – o gustare extraordinară pentru iarnă!

Echipa Bucătarul.eu vă oferă o rețetă delicioasă de salată de legume în jeleu. Această gustare este ideală pentru iarnă, este plină de culoare, legumele sunt crocante, iar saramura- transformată într-un jeleu gustos. Acest aperitiv îi va surprinde pe toți oaspeții și laudele n-o să întârzie să apară. Creați adevărate capodopere culinare pentru cămara dvs.

Ingrediente

-1 kg de castraveți (proaspeți)

-1 kg de roșii

-1 kg de ardei grași

-3-4 cepe mari

-1 legătură mare de pătrunjel

-6 căței de usturoi

-15-18 boabe de piper negru

-2 l de apă fiartă

-6 linguri cu vârf de zahăr

-4 linguri rase de sare

-3 linguri de esență de oțet

-6 linguri de ulei

-80 g de gelatină

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

Mod de preparare

1. Cantitatea de saramură este pentru 3 borcane de 1.5 l. Fierbeți 2 l de apă, luați un pahar de apă din această cantitate și lăsați-o să se răcească la frigider. Apoi înmuiați gelatina în apă.

2. Dizolvați sarea și zahărul în apa rămasă și fierbeți-o timp de 5 minute. Tăiați ardeiul gras în fâșii.

3. Tăiați castraveții rondele.

4. Tăiați ceapa fâșii.

5. Tăiați roșiile rondele.

6. Puneți în partea de jos a borcanelor câte 5-6 boabe de piper negru și câte 2 căței de usturoi tăiați (borcane de 1.5 l).

7. Așezați legumele în straturi – ardeii, roșiile, castraveții, ceapa și pătrunjelul tocat. Vor fi câte 2 straturi de fiecare legumă.

8. Dizolvați gelatina umflată la foc, dar n-o aduceți la fierbere, turnați amestecul în saramură și amestecați. Turnați în fiecare borcan câte o lingură de oțet și 2 linguri de ulei, apoi turnați saramura.

9. Acoperiți borcanele cu capace și puneți-le într-o cratiță mare, în care este așezat un ștergar. Turnați apă în cratiță și aduceți-o la 80-85 de grade, acoperiți cratița cu un capac și sterilizați borcanele timp de 15-20 de minute.

10. Scoateți borcanele din cratiță, capsați-le, întoarceți-le cu susul în jos și înveliți-le într-o plapumă.

Echipa Bucătarul.eu vă dorește poftă bună alături de cei dragi!

1