Vă prezentăm o rețetă de salată delicioasă. Aceasta se prepară simplu și foarte rapid. Este o salată ce poate fi servită atât la cina de fiecare zi, cât și la masa de sărbătoare. Cel mai bine e să serviți salata în porții individuale și în cupe transparente.
Astfel, aceasta va deveni deosebit de aspectuoasă. La dorință, folosiți crutoane cu altă aromă, după gust. Serviți salata imediat după preparare, astfel încât să păstrați crutoanele crocante.
Ingrediente
– 150 g de salam afumat
– 50 g de crutoane cu aromă de usturoi
– 3-4 linguri de mazăre verde conservată
– 1 castravete
– 2 linguri de maioneză
– sare
Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor
Mod de preparare
1. Pregătiți ingredientele necesare.
2. Tăiați salamul cuburi mici.
3. Dacă crutoanele sunt prea mari, rupeți-le în bucăți mai mici.
4. Spălați castravetele. Tăiați-l de-a lungul în 4 părți, apoi felii subțiri.
5. Amestecați salamul cu crutoanele, mazărea și castravetele.
6. Adăugați maioneza. La necesitate, potriviți cu sare. Amestecați.
7. Serviți salata în porții individuale. Decorați salata după gust.
Echipa Bucătarul.eu vă dorește poftă bună alături de cei dragi!