Salata ”Porumb” – această salată te cucerește din prima!

Vă prezentăm rețeta unei salate super delicioase. Aceasta se prepară foarte simplu, dar este foarte aspectuoasă, numai bună pentru masa de sărbătoare. Este o salată în straturi, fină și ușoară, ce se potrivește perfect cu orice garnitură sau carne.

Ingrediente

– 150 g de cașcaval

– 150 g de prune uscate

– 1 cutie de porumb

– 3 ouă

– 2 căței de usturoi

– 3 linguri de smântână

– 1 linguriță de muștar

– 1 priză de sare

– frunze de spanac sau ceapă verde pentru decor

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

Mod de preparare

1. Spălați prunele uscate și înmuiați-le în apă rece pentru 15 minute. Apoi uscați-le pe un prosop de bucătărie și tăiați-le mărunt.

2. Fierbeți ouăle. Dați ouăle fierte și cașcavalul prin răzătoarea mică. Nu le amestecați.

3. Presați usturoiul.

4. Amestecați smântâna cu muștarul și sarea. Astfel obțineți sosul pentru salată.

5. Amestecați cașcavalul ras cu o lingură de sos. Aranjați amestecul în formă de elipsă, pe un platou potrivit.

6. Amestecați prunele tocate cu usturoiul presat. Aranjați-le pe stratul de cașcaval și ungeți cu sos.

7. Aranjați ouăle rase și ungeți-le su sos.

8. Acoperiți salata cu boabele de porumb, aranjate cât mai dens.

9. La un capăt, decorați salata cu frunze de spanac, salată sau ceapă verde.

10. Dați salata la frigider pentru câteva ore.

Echipa Bucătarul.eu vă dorește poftă bună alături de cei dragi!

1