Salata “Cod sub plapumă” este o salată în straturi foarte gustoasă și sățioasă, care poate înfrumuseța masa de sărbătoare. Salata este foarte aerată, conține 7 straturi diferite, ceea ce o deosebește de alte salate populare și se prepară cu ficat de cod, care este o sursă importantă de vitamine A, D, E și acizi grași omega 3. Preparați neapărat această salată hrănitoare!
INGREDIENTE
-1 cutie de ficat de cod (180-200 g)
-1 cartof mediu
-1 morcov mediu
-3-4 ouă
-3-4 fire de ceapă verde
-10-12 prune uscate
-sare, piper și maioneză după gust
Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor
MOD DE PREPARARE
1. Fierbeți morcovul, cartoful și ouăle.
2. Așezați salata în straturi.
3. Trebuie să ungeți fiecare strat cu maioneză, cu excepția ficatului de cod.
4. Primul strat: cartofii dați prin răzătoarea mare.
5. Al doilea strat: ficat de cod, fără ulei, pisat cu furculița (nu ungeți cu maioneză).
6. Al treilea strat: ceapă tocată mărunt.
7. Al patrulea strat: morcovul dat prin răzătoarea mare.
8. Al cincilea strat: prunele uscate tăiate fâșii.
9. Al șaselea strat: albușurile de ou date prin răzătoarea mare.
10. Al șaptelea stat: gălbenușurile de ou dat prin răzătoarea mică.
11. Decorați salata cu verdeață și rondele de castraveți.
Echipa noastră vă dorește poftă bună alături de cei dragi!